Gestionarea corectă a deșeurilor, protejarea resurselor de apă și implementarea programului național de extindere și reabilitare a pădurilor au fost câteva dintre subiectele discutate de ministra mediului, Iordanca-Rodica Iordanov, în cadrul unei întrevederi cu reprezentanții autorităților publice locale din raionul Briceni și ai serviciilor desconcentrate.
Scopul întrevederii a fost de a informa reprezentanții autorităților locale despre procesele în derulare implementate de Ministerul Mediului, conform priorităților sale.
Potrivit programului național de extindere și reabilitare a pădurilor, urmează ca până în anul 2032, în Republica Moldova să fie plantate aproximativ 145 mii ha de pădure iar pentru realizarea acestui obiectiv, cooperarea cu autoritățile publice locale este foarte importantă. Măsurile ce se cer întreprinse acum pentru realizarea programelor naționale sunt extrem de importante pentru generațiile viitoare.
„La ora actuală, teritoriul țării este împădurit doar în proporție de 11% din suprafața sa. Pentru un impact pozitiv asupra mediului și reducerea efectele schimbărilor climatice este necesar să avem o acoperire de 20-25%. Iar pentru a ne atinge acest obiectiv avem nevoie să cooperăm cu autoritățile publice locale pentru a identifica terenurile, dar și pentru a face față altor provocări. Schimbările climatice ne afectează pe toți, de aceea, trebuie să acționăm împreună”, a declarat ministra Mediului, Iordanca-Rodica Iordanov.
Președintele raionului Briceni, Vitalii Lupașco, a salutat prezența ministrei Iordanca-Rodica Iordanov în teritoriu și a apreciat activitatea Ministerului Mediului. Totodată, dl. Lupașco și-a exprimat deschiderea de a colabora la soluționarea problemelor legate de gestionarea deșeurilor, specificând importanța unor acțiuni imediate. Primarii au menționat că multe din problemele de mediu țin de reabilitarea resurselor de apă, care necesită investiții pentru a colmata râurile, pentru a restabili fâșiile forestiere de protecție, pentru a reglementa în a cui gestiune se află bazinele hidrografice și pentru a elimina gunoiștile neautorizate.
La eveniment au luat parte deputatele Larisa Voloh și Efimia Bandalac, care au informat despre activitatea Legislativului și prioritățile acestuia în domeniul mediului.