
Primele cinci Asociații de Proprietari din Condominiu (APC) din municipiile Chișinău și Bălți au recepționat documentația tehnică de proiect, elaborată cu suport gratuit oferit prin intermediul Centrului Național pentru Energie Durabilă (CNED). Odată cu recepționarea documentației, aceste asociații pot accesa fonduri din Programul Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial din Moldova (FEERM), pentru realizarea lucrărilor de renovare energetică a blocurilor locative.
Este vorba despre primele asociații care au parcurs toate etapele: de la auditul energetic gratuit – până la finalizarea proiectelor tehnice pentru lucrările de renovare.
„Este pentru prima dată când blocurile de locuit din Republica Moldova pot beneficia de subvenții directe de la stat pentru lucrări de eficiență energetică. Este un pas esențial pentru modernizarea fondului locativ și reducerea cheltuielilor la întreținere. Ne bucurăm că primele 5 asociații au ajuns la această etapă și sperăm ca exemplul lor să fie urmat de cât mai multe comunități din țară”, a declarat Ion Muntean, directorul CNED.
În total, cele cinci blocuri însumează 322 de apartamente și o suprafață totală de peste 17.060 m². Proiectele includ măsuri esențiale pentru îmbunătățirea confortului termic și reducerea consumului de energie, printre care:
– izolarea termică a acoperișului, pereților exteriori și subsolului;
– modernizarea sistemelor de încălzire și apă caldă;
– instalarea panourilor solare și fotovoltaice pentru zonele comune;
– înlocuirea ușilor și ferestrelor din spațiile comune;
– modernizarea iluminatului și a lifturilor.
Prin programul FEERM, locatarii pot beneficia de un grant de până la 70% din valoarea totală a investiției. Contribuția proprie este de cel mult 30%, dar gospodăriile vulnerabile energetic pot primi și până la 90% din contribuție, în funcție de gradul de vulnerabilitate, dacă sunt înregistrate pe platforma compensatii.gov.md.
Reamintim că aceste cinci asociații se numără printre primele care au beneficiat de audituri energetice gratuite, în urma apelului lansat în octombrie 2023. Atunci, CNED a recepționat 34 de dosare pentru 78 de blocuri din mai multe orașe, inclusiv Bălți, Strășeni, Ceadîr-Lunga și Chișinău. În urma evaluării, au fost selectate 25 de asociații care au primit asistență tehnică gratuită pentru elaborarea auditurilor energetice. Auditele energetice au fost efectuate cu sprijinul Programului ,,Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD Moldova.
Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial din Moldova (FEERM) este un program național, cu un buget de 1,4 miliarde de lei, destinat finanțări proiectelor de reabilitare energetică a locuințelor din Republica Moldova. Programul susține atât blocurile multietajate, cât și gospodăriile individuale, vizând îmbunătățirea eficienței energetice și reducerea emisiilor de carbon din sectorul energetic.
Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED) este instituția publică din subordinea Ministerului Energiei care are misiunea de a coordona și de a organiza activitățile orientate spre asigurarea implementării politicii de stat în domeniile de activitate atribuite, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare pentru finanțarea și promovarea proiectelor și programelor în domeniile respective într-un mod durabil din punctul de vedere al mediului, al schimbărilor climatice, și care să contribuie la creșterea gradului de securitate energetică a țării.