
Ministerul Culturii al Republicii Moldova a anunțat, într-o conferință de presă, programul celei de-a 59-a ediții a Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor”. Evenimentul, care se va desfășura pe parcursul lunii martie, va include peste 72 evenimente culturale în capitală, în toată țara și în diaspora, cu sloganul „Primăvară, hai acasă!”.
„Martie va fi o lună extrem de intensă și plină de evenimente culturale. Este al doilea an în care „Mărțișorul” nu se desfășoară doar în capitală, ci în întreaga țară: 20 concerte în capitală, alte 48 în 34 de raione, inclusiv UTA Gagăuzia. La fel, ne-am propus să susținem fenomenul „Mărțișorului” în toată lumea. Deocamdată, lumea pentru noi rămâne a fi Europa, dar încet-încet, vom pătrunde cu „Mărțișorul” nostru și pe alte continente”, a declarat ministrul Culturii, Sergiu Prodan, în cadrul conferinței dedicate evenimentului.
Organizat de Ministerul Culturii, festivalul se va deschide pe 1 martie cu un concert la Palatul Național, întitulat simbolic „Primăvara, hai acasă”. Va evolua Orchestra Simfonică a Companiei „Teleradio-Moldova”, sub bagheta dirijorului Gheorghe Mustea, dar și nume răsunătoare ale muzicii populare și a celei ușoare: Nicolae Botgros, Lidia Botezatu, Radu Dolgan, Liviu Știrbu, Tania Turtureanu, Oleg Spînu, mulți alți artiști îndrăgiți de public.
Andrei Locoman, directorul Moldova Concert, a subliniat rolul cheie al instituției în organizarea festivalului. „Ca de fiecare dată, Moldova Concert găzduiește cele mai multe spectacole marca „Mărțișor”. Deschiderea oficială va avea loc la Palatul Național pe 1 martie, cu un concert dedicat primăverii, dragostei, speranței.” Printre evenimentele organizate de Moldova Concert se numără și un recital al copiilor vedete, un concert dedicat seniorilor, „Retro Mărțișor”, dar și concertul de închidere, pe 10 martie, cu Baletul Național JOC & Mazowsze, un spectacol care va implica 170 de dansatori în scenă, 1000 de costume și ritmuri incendiare.
Celelalte evenimente din cadrul Festivalului „Mărțișor” vor avea loc atât la Palatul Național „Nicolae Sulac”, cât și la Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, Sala cu Orgă și Palatul Republicii. Aceste instituții de cultură vor găzdui numeroase concerte și producții artistice, aducând laolaltă artiști de renume din țară și din străinătate. Printre aceștia se numără Lupii lui Calancea, Misha Miller, Kalush Orchestra, Ștefan Bănică.
„La „Sala cu Orgă” am pregătit un program deosebit, care reflectă atât patrimoniul nostru muzical, cât și deschiderea către dialogul cultural internațional. Vor avea loc concerte vocal-simfonice, recitaluri camerale și concerte camerale, care îmbină tradiția cu modernitatea”, a menționat directoarea Sălii cu Orgă, Larisa Zubco.
„Filarmonica Națională este cea care a dat naștere acestui festival. Avem în agendă spectacole în țară și în afara ei. Evident, vom susțiene la Palatul Republicii, dar și în toată țara câteva zeci de concerte”, a spus directoarea generală a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, Svetlana Bivol.
Iurie Matei, director adjunct, TNOB: „În premieră, la Teatrul National de Opera si Balet Maria Biesu se va monta Opereta „Liliacul” de Johann Strauss, în interpretarea Orchestrei Nae Leonard din Galați.”