Programul „Satul european” a devenit un proiect electoral încă de anul trecut. Declarația a fost făcută de primarul capitalei, Ion Ceban, informează PROVINCIAL.
El a spus că, astăzi, a auzit că, în grabă, în 6 luni trebuie să apară deja „Satul european expres”, „ceea ce nu-i altceva decât o campanie electorală pentru acei primari care vor vrea să fie de partea PAS sau un fel de pomană electorală”.
„Până acum s-au lăudat cu 100 de proiecte în doi ani de mandat. Oamenii din sate așteaptă să vină tot alaiul din Chișinău ca să inaugureze un acoperiș al unei grădinițe, un mic stadion. E ca și cum noi, la Chișinău, ne-am lăuda și am face o conferință de presă că am schimbat un balansoar la un teren de joacă dintr-o curte de bloc.
Este trist ce fac. În sate sunt ignorate probleme cronice – drumuri proaste, lipsa apeductelor, infrastructură educațională distrusă etc., iar ei ung ochii oamenilor cu programul „Satul european””, a subliniat Ion Ceban.