Programul „Comunitatea Mea” a organizat o sesiune de instruire cu privire la elaborarea Planurilor de Acțiuni pentru îmbunătățire a calității serviciilor din cadrul Centrelor de Informare și Servicii pentru Cetățeni (CISC), la care a participat primarul Lilia Pilipețchi, operatorii CISC și specialiști responsabili din cadrul primăriei.
La sesiune s-a discutat despre modul și etapele după care urmează să fie elaborat și dezvoltat PAICS. De asemenea, a fost menționat și faptul că angajații CISC urmează să facă un sondaj în rândul cetățenilor pentru colectarea datelor de bază.
În acest sens, oamenii vor fi completa un chestionar referitor la nivelul general de satisfacție privind interacțiunea cu APL și modul de prestare a serviciilor publice administrative. Sondajul va avea drept obiectiv îmbunătățirea serviciilor publice.