Primarul comunei Gangura, Ialoveni, Marcel Bobeica, susține că anul viitor localitatea sa va avea cel mic buget din ultimii șapte ani. „Ne îngrijorează foarte mult datele pe care ni le-au expediat responsabilii de la centru privind bugetul comunei noastre pentru anul 2023.” În calitate de exemplu, primarul a prezentat care vor fi transferurile pentru grădinița de copii din comună. „Bugetul instituției preșcolare este de 2,7 milioane de lei, dintre care 2,3 milioane constituie doar salarizarea angajaților. Rămân 400 000 lei pentru alimentație, energia electrică și încălzire, apă etc, ceea ce este insuficient. Există riscul să activăm 5-7 luni și apoi să sistăm activitatea acestei instituții.”
Marcel Bobeica a amintit că prețurile tot cresc la alimente, dar și la resursele energetice, iar bani pentru a acoperi aceste costuri nu ajung nici în anul curent. „Nu știu ce vom face. De asemenea, dacă analizăm transferurile cu destinație generală, observăm că bani pentru acea așa-numită majorare de salariu nu există, nu a fost respectată nici promisiunea că vor fi fortificate veniturile unităților administrativ teritoriale. Am rămas cu aceleași venituri pe care le-am avut anul acesta deși, în anumite cazuri, cum ar fi materialele de construcție, creșterea prețurilor a fost de 100%, energia electrică s-a scumpit cu 60-70% și urmează o altă majorare de preț. Uneori mă gândesc de ce mai construim rețele de iluminare stradală, de apă, dacă noi nu vom avea resurse pentru a le întreține.”
Primarul de Gangura susține că în situații similare sunt multe primării, iar soluțiile sunt simple. „În primul rând, guvernarea trebuie să renunțe la cortina de fier care desparte astăzi APC de APL-uri, să fie deshisă pentru comunicare, să se consulte cu APL-urile atunci când aprobă decizii care ne vizează, să afle care sunt necesitățile reale ale APL-urilor, altfel există riscul să punem un lacăt mare la primării, deoarece nu vom putea face nimic pentru localitățile noastre.”
Despre creșterea salariului bugetarilor cu 5.5%, Marcel Bobeica spune că în comuna sa este nevoie de 25 mii de lei pentru a onora acest angajament al Guvernului. „Ni s-a spus că din resursele proprii ale primăriei trebuie să asigurăm această majorare și acum să ne gândim de unde luăm acești bani. Sincer nu știu ce să fac, să acopăr cheltuielile pentru energia electrică, pentru ca iluminarea stradală să funcționeze conform graficului stabilit, să acopăr cheltuielile necesare pentru buna funcționare a sistemului de apeduct sau să asigur aceste majorări de salariu? Nici nu vreau să fim învinovățiți de către oamenii din comunitatea noastră de faptul că APL, în loc să plătească pentru energia electrică, și-a majorat salariul.”
Primarul a amintit despre necesitatea ca puterea centrală să asigure descentralizarea financiară. „Am avut mai multe ședințe la acest subiect, inclusiv cu participarea Ministrului Finanțelor. Am propus și soluții clare care ar contribui la consolidarea veniturilor APL. Un exemplu în acest sens este cota impozitului funciar care a rămas la nivelul anilor 90 și necesită urgent de a fi revizuită. Discutăm de zeci de ani despre impozitele din activitatea de întreprinzător și nici în acest domeniu nu se întâmplă nimic. Primăriile nu au niciun beneficiu din activitatea agenților economici, însă anume ele creează condiții pentru ca aceștia să-și desfășoare activitatea dar, în afară de taxa pentru amenajarea teritoriului și impozitul funciar, nu avem nimic.”
calm.md