Au rămas zile numărate până la finisarea celui mai amplu exercițiu efectuat pe țară – recensământului național care se desfășoară în perioada 8 aprilie – 7 iunie 2024.
“Mizăm mult că locuitorii vor trata cu respect recenzorii antrenați în acest proces deloc uşor, dar foarte important pentru țară, dar și mai important pentru noi ca și comunitate pentru a vedea numărul real al populației din orașul Stăuceni dar și numărul de locuințe,” spune Primăria.
De ce mai este important să participăm la Recensământul 2024?
Cu cât mai exacte vor fi datele colectate în cadrul recensământului, cu atât mai corecte vor fi deciziile privind dezvoltarea economică și socială a țării în următorii ani. Așa se va determina mai exact, care sunt proiectele de infrastructură de care are nevoie fiecare localitate, inclusiv transport, apă și canalizare, transportare deșeuri sau construcție de locuințe, școli și spitale. Aceste date vor ajuta oamenii de afaceri și guvernul să ia decizii mai corecte privind locul de amplasare a companiilor, ținând cont de disponibilitatea forței de muncă.
Cum să recunoști un recenzor? Fiecare recenzor este echipat cu: legitimație, tricou, chipiu, vestă, rucsac și tabletă cu logoul Biroului Național de Statistică.
Informațiile oferite de populație în cadrul recensământului sunt confidențiale și protejate prin lege, datele colectate pentru RPL nu pot fi dezvăluite nimănui.
Linia verde 0800 800 24 – fiecare locatar poate contacta linia verde pentru a verifica identitatea recenzorului.