Președintele raionului Strășeni, Viorel Jardan, a fost invitat la Dezbaterea organizată la Palatul Parlamentului la București referitoare inițiativei Institutului de Dezvoltare și Expertiză a Proiectelor din Republica Moldova, care propune extinderea propunerii europene DiscoverEU pentru conexiunile feroviare între Iași-Chișinău-Odessa.
Potrivit autorităților, s-a discutat în mod special despre validarea inițiativei apolitice DiscoverEU Iași – Chișinău, prin care peste 10 mii de tineri din județul Iași, dar și din Republica Moldova, vor beneficia de permise de călătorie anual, cu trenul, astfel încât tinerii să beneficieze de o deplasare civilizată în sensul unui nou tronson de cale ferată și a unui tren performant. Pe această cale tinerii ar putea eficient să împărtășească, să descopere, să exploreze tradițiile, obiceiurile, moștenirea culturală comună și identitatea de neam care ne leagă cu un potențial neasemuit.
Ședința a debutat cu videoclipul și piesa ,,Trenulețul”, reprezentând un simbol comun.
Viorel Jardan, a menționat cu certitudine că el și toți cei prezenți la ședință din Republica Moldova fiind, aplaudă și demonstrează toată deschiderea, capacitatea și ospitalitatea pentru tinerii din Iași care vor să ajungă la Chișinău, a mai adăugat că susțin proiectul pe partea de infrastructură, dar și elementul cheie de tineret. A solicitat autorităților române să ne ofere toată experiența și expertiza întru scrierea și realizarea proiectelor.
România reprezintă vectorul europenizării din punct de vedere instituțional, vectorul stabilității și securității, astfel tratativele cu privire la aderare ar trebui să fie dispuse în perioada acestui an, lucru care ar facilita foarte multe dintre proiectele transfrontaliere pe care ni le dorim.