Președintele Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM), Marian Lupu, susține că Planul de redresare economică pentru Republica Moldova, anunțat de Comisia Europeană, și care prevede mobilizarea a circa 600 milioane de euro sub formă de asistență macro-financiară, granturi și investiții, pentru o perioadă de 3 ani în vederea promovării investițiilor, vine să susțină recuperarea efectelor economice și sociale, cauzate de pandemia COVID-19 și este unul cu adevărat important pentru economia țării noastre.
La fel, Lupu susține că decizia merită cea mai înaltă apreciere. „Un element fundamental la care vreau să mă opresc se referă la pilonii în jurul cărora se conturează planul și anume pilonul 1 – gestionarea finanțelor publice și guvernanța economică. Acest aspect vizează, în particular și activitatea de bază a Curții de Conturi”, notează el, pe facebook.
Totodată, Marian Lupu spune că urmare a discuțiilor purtate anterior cu serviciile Comisiei Europene, la moment, această înaltă instituție europeană efectuează o evaluare a mai multor Instituții Supreme de Audit din țările Parteneriatului Estic, inclusiv Curtea de Conturi a Republicii Moldova. „Odată cu finalizare acestei evaluări, va fi stabilit modul de implicare a Curții de conturi în auditul procesului de utilizare a fondurilor europene în țara noastră. Dincolo de importanța alocării acestui ajutor european, la fel de important va fi utilizarea eficientă, corect și cu randament maxim de către autoritățile țării noastre”, a conchis Președintele CCRM.
Cristina Pendea