Prim-ministrul Republicii Moldova, Ion Chicu, ieri, a avut o ședință de lucru cu președintele raionului Criuleni, Pavel Spînu și primarul orașului Criuleni, Mihail Sclifos, în cadrul căreia au fost dicutate proiectele de dezoltare a regiunii, informează PROVINCIAL cu referire la un comunicat al Guvernului.
„Premierul a fost informat că administrația raională a identificat un teren cu suprafața de 20 de ha destinat pentru construcția Platformei Industriale Multifuncționale. Acesta are o amplasare favorabilă, fiind la intersecția a 2 drumuri internaționale și cu acces la rețele de comunicații. În acest context, președintele raionului declară că este necesar un suport pentru urgentarea procesului de dezvoltare a Platformei”, spun reprezentanții Guvernului.
De asemenea, s-a discutat despre problemele autorităților raionale privind tergiversarea lucrărilor de construcție a unei stații de epurare din regiune. Conducerea raionului Criuleni propune Guvernului să fie prevăzute mijloace financiare suplimentare în buget pentru anul viitor pentru finalizarea proiectului. „Prim-ministrul a menționat că va solicita examinarea detaliată a cazului de către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și Guvernul va identifica resursele necesare”, se menționează în același comunicat.
Oficialii au mai făcut un schimb de opinii privind inițiativa APL de a crea pe baza fostei școli profesional-tehnice un incubator de afaceri în regiune, precum și de a transforma sediul fostei maternități, cu o capacitate de 600 de săli, în centru de plasament pentru bătrâni, dar și aspecte ale proiectului comun cu partenerii internaționali, care prevede crearea unui parc fotovoltaic.
În legătură cu evoluția situației pandemice, președintele raionului Criuleni a menționat că unitățile medicale sunt asigurate cu echipamente de protecție și situația este gestionată eficient.
Prim-ministrul a declarat că în viitorul apropiat va efectua o vizită de lucru în raionul Criuleni pentru a se documenta la fața locului despre problemele și oportunitățile din regiune.
Doina Munteanu