În dimineața zilei de 31 martie pompierii din nordul țării au fost alertați pentru a lichida un incendiu, care a izbucnit într-un depozit cu lemne de pe strada Alexandru cel Bun nr. 94/A din orașul Fălești. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 10:38.
Potrivit primelor informații înregistrate, a fost observată flacără deschisă pe teritoriul pieței orășenești. La fața locului au fost îndreptate trei echipaje de salvatori și pompieri. Ajunși, aceștia au stabilit că flăcările au cuprins un depozit cu lemne cu suprafața de 16 metri pătrați.
Angajații IGSU au reușit localizarea incendiului la ora 10:54 și lichidarea completă la ora 11:56. Datorită intervenției operative a pompierilor nu au fost afectate alte construcții din apropiere. Victime nu au fost raportate. Cauza și circumstanțele urmează a fi stabilite de specialiști.
Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 58 situații de risc.