Peste 5 kilometri de trotuar au fost construite în Parcul Nistrean din Vadul lui Vodă cu finanțarea din partea Primăriei Chișinău. Pentru aceste lucrări, din bugetul municipal au fost alocate în perioada 2020-2022 aproape 5,5 milioane de lei, informează PROVINCIAL.
Astfel, potrivit autorităților, în 2020 Primăria Chișinău a investit în acest proiect 1,5 milioane de lei, în 2021 – 2 milioane de lei, iar în acest an municipalitatea a alocat aproape 1,96 de milioane de lei. Alte peste 68 de mii de lei au fost investite de Primăria Vadul lui Vodă.
Trotuarul care se extinde pe întreg teritoriul zonei de agrement are o lățime de trei metri. Lucrările de asfaltare se vor încheia în toamna acestui an.
Ulterior, de-a lungul acestui trotuar, administrația locală urmează să instaleze bănci și felinare.
Tot cu sprijinul financiar al Primăriei Chișinău, în Parcul Nistrean a fost construită rețeaua de canalizare, care include și o stație de pompare.
În acest proiect municipalitatea a investit peste 3,64 de milioane de lei. Contribuția locală în această construcție este de peste 416 mii de lei.
De asemenea, Primăria Chișinău a finanțat proiectarea și instalarea rețelelor electrice în zona plajei.
Pentru aceste lucrări municipalitatea a alocat 350 de mii de lei, iar administrația locală – 200 de mii de lei.
La fel, cu sprijinul municipalității a fost reabilitată strada Bucovina din Vadul lui Vodă. Drumul are o lungime de 800 de metri. Lucrările au inclus și asfaltarea trotuarului.
În perioada 2020-2022, pentru dezvoltarea infrastructurii din Vadul lui Vodă, Primăria Chișinău a alocat peste 14,1 milioane de lei.