La data de 26 iulie curent, Ministrul afacerilor Interne, Ana Revenco, a efectuat o vizită de lucru în raionul Cahul, unde s-a întâlnit cu președintele raionului Cahul, Nicolae Dunas și primarii unităților administrativ — teritoriale din raion, informează PROVINCIAL.
În cadrul vizitei doamna ministru a comunicat despre principalele directive ale Ministerului Afacerilor Interne, care se reflectă, inclusiv, asupra autorităților publice locale.
Primarii localităților au abordat mai multe probleme cu care se confruntă în teritoriu, și anume:
- asigurarea ordinii publice pe teritoriul dintre punctele de trecere a frontierei, restricționarea deplasării mașinilor de mare tonaj;
- combaterea tăierilor ilicite a fâșiilor forestiere și a braconajului;
- asigurarea ordinii publice în localități prin intermediul camerelor video.
“Problemele cu care se confruntă autoritățile publice locale sunt diverse și multiple. Doamna ministru a menționat că toate problemele expuse vor fi examinate și se vor depune toate eforturile necesare pentru soluționarea acestora.”