
Apa potabilă din râul Nistru a ajuns în satele Cernița, Coșernița, Temeleuți și Văscăuți din raionul Florești, grație unui proiect finanțat de Guvernul Republicii Moldova, prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), și implementat de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord. Beneficiarii noului sistem de alimentare cu apă sunt circa 3.500 de locuitori din cele patru localități.
Marți, 22 iulie, a fost inițiată recepția la terminarea lucrărilor în cadrul proiectului. Autorități centrale și locale, reprezentanți ai ADR Nord, antreprenorul responsabil de construcția noului sistem de alimentare cu apă și alte părți implicate în procesul de implementare a proiectului au inspectat obiectivele construite. Ulterior, în incinta Consiliului Raional Florești, au fost semnat actele de recepție a noului sistem de alimentare cu apă.
În cadrul acestui proiect au fost construite rețele de apeduct cu o lungime totală de peste 14 km, o stație de pompare a apei potabile, două rezervoare de apă potabilă supraterane și trei sonde arteziene (27 m adâncime) pentru captarea apei din râul Nistru. Noua rețea de alimentare cu apă va fi conectată la apeductul existent Zăluceni – Târgul Vertiujeni – Vertiujeni din raionul Florești, construit anterior.
Valoarea totală a proiectului „Construcția aducțiunii de apă pentru satele Temeleuți, Văscăuți, Coșernița, Cernița din raionul Florești, cu conectarea la apeductul existent Zăluceni – Târgul Vertiujeni – Vertiujeni din raionul Florești” constituie 11,77 mil. lei, din care 10,60 mil. lei – din sursele FNDRL și 1,18 mil. lei – contribuții locale: Consiliul Raional Florești, Primăria comunei Văscăuți și Primăriile satelor Cernița, Coșernița și Temeleuți.
Actualul proiect de asigurare cu apă și sanitație reprezintă o continuitate a două proiecte implementate anterior în raionul Florești. Este vorba de proiectul „Apă pentru viață în Regiunea de Nord: raioanele Florești și Soroca”, în valoare totală de circa 62,9 mil. lei, implementat din sursele FNDRL, Fundației Filiala din Moldova a Fundației SKAT – implementator al Proiectului Elveției de Apă și Sanitație în Moldova (ApaSan), S.A. „Servicii Comunale Floreşti” și primăriilor partenere în perioada 2017-2020, și de proiectul „Apă pentru viață în regiunea de Nord: raioanele Florești și Soroca 2”, în valoare totală de 35,9 mil. lei, implementat din sursele FNDRL în perioada iulie 2022 – iulie 2023. În urma implementării acestor două proiecte, 16 localități din raionul Florești au acces la apă potabilă.