În rezultatul desfășurării activităților specifice în zona de competență, cu scopul de a supraveghea și controla frontiera de stat, preveni și combate migrația ilegală și infracționalitatea transfrontalieră, angajații Poliţiei de Frontieră, pe parcursul a 24 de ore, au înregistrat următoarele acţiuni ilegale:
– o persoană a încălcat regimul punctului de trecere;
– un caz de încălcare a regulilor de exploatare a vehiculelor;
– 4 cetăţeni străini au depășit termenul de şedere pe teritoriul Republicii Moldova;
– 2 persoane aflate în conflict cu legea și o unitate de transport dată la consemn au fost reținute în punctele de trecere a frontierei, urmare a schimbului de informații cu organele de ocrotire a normelor de drept naționale și internaționale.
Potrivit datelor deținute, un cetățean moldovean a primit refuz de intrare în Uniunea Europeană, iar altul a fost deportat. De asemenea, un alt conational a fost neautorizat în Federația Rusă.
Conform datelor parvenite de la Direcţiile regionale ale Poliţiei de Frontieră, în punctele de trecere, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, fluxul de persoane şi mijloace de transport a fost unul echilibrat.
Dina Roşca