La 24 iulie curent, pe rețelele de socializare a fost difuzată informația că în parcul „Vasile Alecsandri” din mun. Edineț sunt depistate cadavrele a 4 broaște țestoase cu semne vizibile de nimicire a acestora.
IPM Edineț, în comun cu colaboratorii de politie au ieșit la fața locului, unde lângă iazul din partea de sud a parcului au fost depistate cadavrele a 4 broaște țestoase (2 adulți și 2 tineri) având carapacele crăpate si străpunse.
Cazul dat a fost documentat și materialele urmează a fi transmise la Procuratura raionului Edineți, pentru a fi pornita cauza penală în baza art. 233 alin. 1, Cod Penal.
Menționăm că broasca țestoasă de baltă e inclusă în Cartea Roșie a Republicii Moldova, iar potrivit anexei 3 a Legii regnului animal, paguba cauzată prin nimicirea unui exemplar e de 225 u.c. (11 250 lei). Astfel, prin nimicirea a 4 broaște țestoase de baltă prejudiciul cauzat mediului constituie 45 000 lei.