Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) și Curtea de Conturi a României (CCR) au semnat la data de 5 decembrie un Memorandum de Înțelegere, marcând începutul unei colaborări esențiale în domeniul auditului public al tehnologiilor informaționale (TI). Documentul a fost semnat de către Tatiana Șevciuc, Președinta Curții de Conturi a Republicii Moldova, și Mihai Busuioc, Președintele Curții de Conturi a României.
Memorandumul de Înțelegere prevede asistența CCR în revizuirea manualului de Audit TI la nivelul Curții de Conturi a Republicii Moldova în scopul ajustării cu standardele internaționale de audit și al consolidării capacităților instituționale.
Documentul stipulează colaborarea strânsă între cele două instituții pentru actualizarea metodologiilor de audit, schimbul de bune practici și organizarea de activități de formare profesională pentru auditorii implicați în auditul TI.
Memorandumul stabilește priorități comune, inclusiv:
- Actualizarea metodologiilor de audit TI, pentru a reflecta noile evoluții tehnologice și cerințele internaționale;
- Transferul de expertiză și bune practici din partea Curții de Conturi a României către instituția omoloagă din Republica Moldova;
- Consolidarea competențelor profesionale ale auditorilor prin sesiuni de formare și mentorat;
- Dezvoltarea cadrului de reglementare a auditului TI, care să sprijine un proces eficient de evaluare a sistemelor TI.
Memorandumul prevede organizarea de ateliere tematice, simulări practice și întâlniri periodice de monitorizare pentru a asigura implementarea cu succes a activităților stabilite.
Menționăm că această inițiativă se înscrie în seria de eforturi comune dintre cele două Instituții Supreme de Audit menite să dezvolte capacitățile instituționale ale CCRM de a efectua audituri eficiente și moderne ale sistemelor informaționale din sectorul public.