Parlamentul a votat în cea de-a doua lectură proiectul cu privire la grupurile de acțiune locală, elaborat de Guvern. Documentul include aspecte privind constituirea, activitatea, reorganizarea și lichidarea grupurilor de acțiune locală (GAL). Acestea sunt parteneriate intersectoriale formate din reprezentanți ai sectorului public, antreprenorial și civic, informează PROVINCIAL, cu referire la un comunicat de presă.
Actualmente, Grupurile de Acțiune Locală nu sunt înregistrate în calitate de persoane juridice din lipsa reglementării formei speciale de organizare în cadrul legal al Republicii Moldova. Proiectul de lege propus vine drept o soluție pentru înregistrarea și reglementarea activității GAL.
Documentul a fost elaborat în urma modificărilor produse prin Legea cu privire la principiile de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural. Acestea se referă la crearea Programului de stat ”LEADER”, finanțat din surse publice cu o valoare de până la 5 % din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural.
Prin implementarea Programului ”LEADER” și finanțarea GAL din surse publice se urmărește scopul de îmbunătățire și ajustare a politicilor statului în domeniul dezvoltării mediului rural și al agriculturii la necesitățile locale, pentru garantarea unei dezvoltări eficiente și durabile a zonelor rurale.
”LEADER” este un instrument de dezvoltare rurală teritorială al UE, această abordare fiind implementată atât în țările membre, cât și în țările asociative.
Cristina Pendea