Progresele din sectorul energetic al Republicii Moldova în procesul de aliniere la standardele europene, precum și procesul de implementare a proiectelor de finanțare externă au fost discutate, ieri, în cadrul reuniunii Consiliului sectorial în domeniul asistenței externe pentru sectorul energetic.
Prezent la eveniment, ministrul Energiei, Victor Parlicov, a mulțumit donatorii pentru suportul continuu, acordat țării noastre atât în procesul consolidării securității energetice pe termen lung, cât și pentru posibilitatea gestionării eficiente a resurselor energetice, ceea ce va aduce un confort sporit cetățenilor.
“Cu suportul partenerilor externi ne-a reușit să obținem rezultate foarte bune pe mai multe direcții, inclusiv să progresăm pe domeniul eficienței energetice, ceea ce în viitorul apropiat va asigura un nivel de confort sporit pentru cetățeni cu mai puține resurse cheltuite. Acum este important să transformăm suportul partenerilor de dezvoltare în rezultate palpabile care vor aduce sectorul energetic al Republicii Moldova la un alt nivel, la fel de important este să ajungem la inimile și mințile oamenilor, care să conștientizeze că toate aceste schimbări sunt spre binele lor”, a declarat ministrul Parlicov în debutul ședinței.
În cadrul discuțiilor au fost aduse în prim-plan progresele, înregistrate în procesul implementării proiectelor de finanțare externă, necesitățile aferente gestionării acestor proiecte, cât și prioritățile Ministerului Energiei pentru perioada următoare, iar transpunerea Capitolului 15 „Energie” din acquis-ul comunitar a fost calificată drept o prioritate absolută.
În context, donatorii au apreciat eforturile depuse în ceea ce privește definitivarea Planului Național Integrat pentru Energie și Climă, care urmează a fi aprobat până la finele acestui an. Documentul, elaborat cu sprijinul UE și PNUD Moldova, reprezintă o foaie de parcurs pentru atingerea obiectivelor de decarbonizare a țării.
De menționat că, țările membre ale UE elaborează astfel de documente cu o durată de implementare până în 2030, iar Republica Moldova către 2030 se angajează să aibă o pondere de 27% a energiei regenerabile în consumul final de energie.
Au fost apreciate și progresele în ceea ce privește securitatea energetică a țării, dar și interconectarea energetică cu România. Partenerilor de dezvoltare le-a fost prezentat planul și obiectivele de implementare a proiectelor de construcție a celor trei linii electrice de interconectare cu România, Vulcănești-Chișinău, Bălți-Suceava și Strășeni-Gutinaș, care vor contribui la integrarea Republicii Moldova în piața energetică europeană și vor aduce țării o creștere economică semnificativă.
Lucrările de construcție a LEA, de 400 kV pe direcția Vulcănești – Chișinău, sunt finanțate de Asociația Internațională de Dezvoltare, grupul Băncii Mondiale. Construcția celei de-a doua linii de interconectare, Bălți-Suceava, va fi finanțată din împrumutul, acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), creditul, oferit de Banca Europeană pentru Investiții (BEI), dar și datorită grantului, oferit de Uniunea Europeană. Iar cea de-a treia linie de tensiune înaltă, Strășeni-Gutinaș, va fi construită datorită suportului Statelor Unite, prin intermediul programului USAID. Cu sprijinul Statelor Unite ale Americii, de asemenea, va fi achiziționat și un nou sistem de stocare a energiei în baterii (BESS) și echipamente suplimentare pentru a îmbunătăți fiabilitatea rețelelor electrice, fapt remarcat și în cadrul întrunirii.
Donatorii au apreciat și progresele obținute pe domeniul gazelor naturale, a fost menționat faptul că Republica Moldova a majorat volumul stocurilor de securitate al gazelor naturale, precum și rezultatele obținute după lansarea procesului de liberalizare a pieței gazelor naturale, iar una dintre preocupările prioritare țin de creșterea capacităților de transportare a gazelor pe coridorul vertical.
Partenerilor le-au fost prezentați pașii următori în cadrul procesului de organizare a primelor Licitații pentru oferirea statutului de producător eligibil mare de energie eoliană și solară, dar și prioritățile în procesul de înființare a comunităților de energie regenerabilă. În acest sens, a fost creat și un grup de lucru, format din reprezentanții Ministerului Energiei și partenerilor de dezvoltare din USAID Moldova, Agenția Germană pentru Energie (DENA), PNUD Moldova, pentru coordonarea activităților privind înființarea comunităților de energie regenerabilă. De asemenea, un grup de lucru a fost format și cu reprezentanții Băncii Mondiale în vederea promovării obiectivelor setate pe domeniul energiei termice.
Directoare adjunctă a Centrului Național pentru Energie Durabilă, Lucia Arsenii, a relatat și despre lansarea a trei instrumente de finanțare din Fondul de Eficiență Energetică în Sectorul Rezidențial (FEERM), destinate pentru diferite tipuri de beneficiari a programului de renovare a locuințelor: locuitorii blocurilor multietajate, care vor beneficia de finanțare în valoare de 70% din costul lucrărilor de eficiență energetică sub formă de grant, gospodării casnice din categoria de vulnerabilitate extremă și case individuale, cu până la 50% din valoarea investiției necesare pentru renovarea termică sub formă de grant.
Ce ține de domeniul digitalizării și inovațiilor, donatorii au salutat rezultatele programului pilot pentru instalarea contoarelor inteligente, lansat cu sprijinul PNUD Moldova și Guvernului Italiei, care va achiziționa contoare inteligente. De menționat că, în curând va fi definitivată și elaborarea cadrului legislativ privind spațiile de testare inovativă în sectorul energetic sau sandbox-uri, lucru apreciat și în cadrul reuniunii partenerilor de dezvoltare. Consolidarea eforturilor pe domeniul securității cibernetice a fost, de asemenea, numită drept o prioritate pentru perioada următoare.
Printre propunerile Ministerului Energiei, care au fost prezentate donatorilor, se numără și câteva proiecte de impact social. Astfel, pentru a crește prestigiul profesiei de inginer și pentru a motiva tinerii să aleagă o carieră în sectorul energetic, Ministerul Energiei a prezentat un proiect de organizare a Școlii de vară pentru viitorii studenți, dar și a unui maraton pe biciclete, care va promova nu doar un mod sănătos de viață, preocupările pentru mediu și climă, dar și importanța integrării țării noastre în spațiul energetic european. Maratonul va urma traseul Liniei electrice aeriene Vulcăneşti-Chişinău şi va implica atât ciclişti profesionişti, cât şi comunitățile locale.
Partenerii de dezvoltare, de asemenea, au avut ocazia să-și prezinte viziunile și rezultatele obținute în urma implementării proiectelor de importanță strategică în sectorul energiei.