Oficiile teritoriale de informare ale Parlamentului (OTIP) s-au aliniat la acțiunile desfășurate în contextul Săptămânii Memoriei Holocaustului, în perioada 25-31 ianuarie.
Suita evenimentelor a fost inaugurată cu festivitatea depunerii de flori la Monumentul Victimelor Holocaustului din orașul Cupcini, organizată de OTIP Edineț. La eveniment a participat deputatul Oleg Sîrbu.
În comun cu Muzeul Ținutului Edineț, la Colegiul de Medicină Veterinară și Economie Agrară din Brătușeni a fost organizată o activitate specială dedicată tinerilor. Scopul acesteia a fost sensibilizarea tinerilor față de prejudecăți și nedreptate, promovarea toleranței și combaterea rasismului, antisemitismului și altor forme de intoleranță.
Un eveniment similar a avut loc la Gimnaziul ”Grigore Vieru” din municipiul Edineț.
Potrivit datelor Muzeului Ținutului Edineț, în 1930 în aria actualului raion Edineț locuiau 5 349 de evrei. Comunitatea evreiască a avut un aport esențial la dezvoltarea social-economică și culturală a acestei regiuni.
Anual, pe 27 ianuarie este marcată Ziua comemorării victimelor Holocaustului, semnificând eliberarea deținuților rămași în viață ai lagărului de concentrare din Auschwitz, cunoscut dept cel mai mare lagăr de exterminare nazist.
Circa șase milioane de evrei pretutindeni au fost uciși în Holocaust. Printre victime au fost și peste 1,5 milioane de copii.
Dina Roșca