
Guvernul a aprobat, la inițiativa Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Regulamentul privind informarea și consultarea publică în procesul elaborării și aprobării documentației de amenajare a teritoriului și urbanismului.
Noul regulament stabilește mecanisme clare pentru implicarea cetățenilor în procesul decizional privind planificarea teritorială și urbană. Scopul este de a asigura un proces transparent, incluziv și bazat pe participarea activă a comunității.
Printre prevederile-cheie ale regulamentului se regăsesc:
• Informarea prealabilă a cetățenilor, cu stabilirea unor termene minime pentru anunțarea consultărilor
• Organizarea ședințelor publice și utilizarea unor metode variate de colectare a opiniilor;
• Cerințe de reprezentativitate a datelor colectate în procesul de consultare;
• Documentarea consultărilor, inclusiv înregistrarea ședințelor, publicarea proceselor-verbale și urmărirea modului în care observațiile publicului sunt reflectate în deciziile finale.
Prin aceste măsuri se urmărește creșterea transparenței în procesul de planificare urbană și încrederii cetățenilor în actul administrativ. Aplicarea Regulamentului va contribui la asigurarea unui mediu construit sustenabil și adaptat la nevoile comunităților.