
În cadrul vizitei de lucru în raionul Șoldănești, ministra finanțelor, Victoria Belous, a avut o întrevedere cu antreprenorii din regiune, cu care a discutat despre provocările cu care se confruntă și oportunitățile de creștere economică locală. Întâlnirea la fel, a abordat subiecte precum măsurile fiscale destinate sprijinirii afacerilor, simplificarea procedurilor fiscale, precum și facilitarea accesului la finanțare pentru proiecte de dezvoltare regională.
„Printre prioritățile Ministerului Finanțelor în raport cu agenții economici se numără, în primul rând, simplificarea procedurilor de raportare, alinierea legislației naționale privind TVA-ul la standardele europene, și reglementarea activității independente desfășurată de persoanelor fizice. În ceea ce privește domeniul achizițiilor publice, ne propunem simplificarea acestui proces printr-un cadru legal mai clar și mai eficient, fără proceduri complicate”, a declarat Victoria Belous în cadrul discuțiilor.
În discuția cu dna ministră, antreprenorii și-au exprimat interesul față de aspecte ce țin de activitatea start-up-urilor. În acest context, ministra a informat că Ministerul Finanțelor va lansa, în vara acestui an, un program de instruire destinat agenților economici aflați la început de activitate.
Pentru a consolida dialogul și a înțelege mai bine nevoile antreprenorilor din teritoriu, conducerea Ministerul Finanțelor desfășoară regulat vizite în raioanele țării. Această acțiune reiterează angajamentul ministerului de a fi cât mai aproape de antreprenori și de a ajusta politicile publice în funcție de nevoile acestora.