„Cine nu-și cunoaște trecutul, n-are viitor”. Pornind de la această idee, autoritățile locale din municipiul Edineț au decis să renoveze Muzeul Ținutului din localitate, care de 40 de ani păstrează și expune publicului adevărate bijuterii ale istoriei. Lucrările de reparație au durat jumătate de an și au costat 300 de mii de lei.
Noile săli ale instituției de cultură au fost renovate și deschise cu ocazia celor 100 de ani de la construcția clădirii.
„Recent am reparat Secția Istorie, toate sălile. Am reperat Sala de Expoziții Temporare și doar în câteva zile va fi finisată și reparația capitală a Secției Natură care este mai mult pentru copii. Doar pentru reparația acestor săli au fost cheltuite peste 300 de mii de lei”, a declarat Galina Mosoric, directorul Muzeului Ținutului Edineț.
,,În sala pe care o vedeți erau două săli mai mici. Până aici era o sală, iar în partea opusă era o altă sală mai mică. Era foarte incomod. Când veneau grupurile mari de vizitatori o parte din ei auzeau, o parte din eu nu vedeau. Era incomod. La momentul de față s-a creat o sală mare, s-a făcut o reparație capitală. A fost instalat un acvariu nou. S-au schimbat multe vitrine”, a adăugat Angela Boian, șefa Secția Natură.
„Ne aflăm în Sala „Broderia noastră națională/Portul popular”. Recent această sală a fost renovată. Ne bucurăm de aceste obiecte de mare valoare care sunt vernisate în aceste expoziții permanente, dar avem și o expoziție temporară în cadrul proiectului ,,Icoana amintirii tale”. Scopul acestui proiect este de a aduce un omagiu meșterilor populari care au trecut în eternitate, dar au lăsat ca moștenire obiecte de valoare transmise din generație în generație”, a spus Doina Ciobanu, muzeograf, Secția Arta Populară.
Potrivit muzeografilor, cartea de vizită a Muzeului Ținutului este sala-vagon, încăpere dedicată victimelor deportărilor staliniste cu genericul „În Siberia de gheață, frige lacrima pe față”.
„În această sală avem toate cele trei valuri de deportări: 1941, 1949 și 1951. Toate aceste persoane care au fost maltratate și au trecut prin acest calvar istoric ne-au povestit și ne-au dăruit aceste exponate. Toate sunt originale: scrisori, fotografii, obiecte ale persoanelor deportate”, a declarat Silvia Speianu, muzeograf, Secția Istorie.
Totodată, vizitatorii din nordul țării pot afla mai multe despre ororile Holocaustului din Basarabia.
„Pe primul stand avem exponate documentele ce țin de Europa, promotorii, victimele, lagărele de concentrare, experimentele care s-au desfășurat în aceste lagăre. Iar în ce-al de-al doilea stand avem Holocaustul din Basarabia, deoarece în acea vreme era un subiect TABU. Istoricii sovietici au socotit că acest subiect era neimportant și nu era predat în școli”, a precizat Silvia Speianu, muzeograf, Secția Istorie.
Potrivit autorităților locale, investind în cultură, aceștia investesc în viitorul Republicii Moldova.
„Primăria Edineț ca de obicei atrage atenție sporită dezvoltării culturii și păstrării tradițiilor și din această cauză susține toate activitățile, și Muzeului dar și activităților culturale. Consiliul a decis să aloce această sumă pentru menținerea dar și dezvoltarea acestuia în continuare”, a conchis Rodelia Vasilcov, vice-primar al mun. Edineț.
În 2022, Muzeul Ținutului Edineț a fost vizitat de peste 5 000 de persoane.
sursa: nordnews.md