
Municipiul Cahul va avea o piață agroalimentară modernă, un catalizator pentru investiții și dezvoltare economică locală.
Lucrările de construcție pentru amenajarea pieței agroalimentare regionale sunt în plină desfășurare. Începute în noiembrie anul trecut, acestea au ajuns în etapa de realizare a fundației, urmând ca, ulterior, să fie amenajat un spațiu comercial de 4.675 m², destinat atât producătorilor locali, cât și investitorilor interesați de dezvoltarea afacerilor în regiune.
Această intervenție strategică este posibilă cu sprijinul programului „EU4Moldova: Regiuni-cheie”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD și UNICEF, iar finalizarea acesteia este prevăzută pentru sfârșitul anului 2025.
Investiția în valoare de 680.000 de euro (inclusiv contribuția Primăriei municipiului Cahul) va contribui direct la creșterea atractivității economice a regiunii, generând 170 de noi locuri de muncă și oferind oportunități extinse pentru antreprenori și companii.