Ministra mediului, Iordanca-Rodica Iordanov a participat astăzi la atelierul național unde au fost prezentate rezultatele eco-inovațiilor și ecologizării întreprinderilor mici și mijlocii IMM, cu sprijinul de EU4Environment. Eco-inovațiile vor fi incluse ca o acțiune prioritară în documentele de politici pe care Ministerul Mediului planifică să le promoveze odată cu Strategia de mediu 2030 și Programul de promovare a economiei „verzi” pentru anii 2023-2027.
Ministerul Mediului va acorda tot suportul necesar pentru promovarea continuă a eco-inovațiilor în toate sectoarele de dezvoltare economică. Ca parte componentă a promovării principiilor economiei circulare, de reducere a emisiilor și de decuplare a creșterii economice de utilizarea resurselor naturale, eco-inovațiile pot contribui la atingerea obiectivelor țării privind dezvoltarea cu emisii reduse și de gestionare durabilă, dar și reciclare a deșeurilor.
”Consider că selectarea sectoarelor prioritare propuse pentru promovarea eco-inovațiilor în Moldova – industria textilă și industria de producere a vinului – nu a fost întâmplătoare. În aceste ramuri ale economiei există un potențial enorm de dezvoltare și promovare a economiei verzi și circulare, de reducere și valorificare a deșeurilor, de eliminare a poluării solului și apelor, de promovare a produselor și serviciilor ecologice, de creare a noilor locuri de muncă și de atragere a investițiilor verzi”, a declarat ministra mediului, Iordanca-Rodica Iordanov.
Procesele legate de achizițiile publice verzi și de eco-etichetare, la fel, vor fi promovate în cadrul proiectului EU4Environmentm și vor contribui la promovarea eco-inovațiilor în țara noastră. Evenimentul de încheiere ” Promovarea eco-inovării în cadrul Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Republica Moldova” a fost implementat de organizația pentru dezvoltarea antreprenoriatului (ODA) cu suportul EU4Environment.