Ministerul Educației și Cercetării a început distribuirea unui lot de 5020 de laptopuri în instituțiile de învățământ general din țară. Acestea vor ajunge în 903 școli primare, gimnazii și licee și vor înlocui tehnica învechită. Echipamentele au fost achiziționate în cadrul Proiectului „Reforma Învățământului în Moldova” (PRIM), implementat de Ministerul Educației și Cercetării, cu sprijinul financiar al Băncii Mondiale.
La selectarea instituțiilor beneficiare s-a ținut cont de numărul de elevi din instituție și raportul „unități de tehnică nouă per elev”. Numărul de laptopuri care vor ajunge în instituții variază între 3 și 24 de unități.
Prezentă la activitatea de distribuire, secretarul de stat Valentina Olaru a menționat: „O reformă în educație înseamnă adaptarea sistemului de învățământ la noile tendințe și necesități. Ministerul va continua să elaboreze cele mai bune politici, să investească în tineri și în instituțiile de învățământ pentru a crește generații de elevi care știu să facă față tuturor provocărilor. Aceste laptopuri, cu siguranță vor contribui la desfășurarea unui proces de studii mai atractiv pentru elevii și profesorii din țară”.
În anul curent, Ministerul Educației și Cercetării a mai oferit școlilor 1480 de laptopuri (cu suportul proiectului PRIM și UNICEF), 340 de computere (donate de Coreea) și 2174 de tablete (donate de Coreea de Sud, China, Israel).
În total, instituțiile de învățământ general din țară dispuneau, la data de 1 august curent, de 49250 unități de tehnică de calcul (computere, laptopuri, tablete).
Menționăm că în cadrul „Proiectului Îmbunătățirea Calității Educației”, aprobat de Guvern în iunie 2023, prin grantul oferit de Parteneriatul Global pentru Educație (PGE), se vor aloca mijloacele financiare în valoare de 4,8 milioane de dolari pentru modernizarea infrastructurii, transformarea digitală a mediilor de învățare în aproximativ 200 de școli, dar și pentru formarea competențelor digitale a cadrelor didactice etc.