Organizarea și desfășurarea concursurilor pentru ocuparea funcţiei de șef al organului local de specialitate în domeniul învățământului în raioanele/municipiile unde au fost eliberați conducătorii care nu au întrunit condițiile prevăzute în Codul Educației a fost discutată de MEC la data de 12 ianuarie curent, cu reprezentanții Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) și reprezentanții Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei din Republica Moldova (FSEȘ).
În cadrul ședinței a fost prezentat proiectul Regulamentului cu privire la organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiei de șef al organului local de specialitate în domeniul învățământului, elaborat de MEC, care va fi examinat ulterior prin prisma expertizei juridice și anticorupție.
A fost explicată modalitatea de aplicare a prevederilor proiectului Regulamentului și discutate mai multe propuneri de eficientizare a acestui proces.
La discuții au participat secretarul de stat Valentina Olaru, director executiv CALM Viorel Furdui, președintele FSEȘ Ghenadie Donos, viceprimarul mun. Chișinău Irina Gutnic, precum și alți reprezentanți ai instituțiilor date.
Amintim că MEC a emis la data de 3 ianuarie o circulară prin care solicită consiliilor raionale și municipale să înceteze raporturile de serviciu cu șefii organelor locale de specialitate în domeniul învățământului (direcțiile educație) care se află în funcție contrar prevederilor Codului Educației. Astfel, mai mulți conducătorii OLSDÎ urmează a fi eliberați din funcții. Printre cei pasibili de a fi încetate cu ei raporturile de serviciu sunt șefii OLSDÎ care au fost numiți în funcție de mai mult de 4 ani; nu au fost numiți prin concurs; au fost numiți pe perioadă nedeterminată; asigurau interimatul sau care exercitau funcția de șef al OLSDÎ prin exercitarea temporară a funcției de șef al OLSDÎ de către adjunctul titularului funcției publice.