Partidul Mișcarea Alternativa Națională a organizat Conferința Organizației Teritoriale a municipiului Chișinău, eveniment la care au participat peste 800 de membri din organizațiile primare din cele cinci sectoare ale Capitalei, suburbii, dar și circa 200 de invitați, printre care personalități remarcabile din diverse domenii ale Republicii Moldova, neafiliați politic.
În cadrul conferinței, s-a desfășurat procesul de realegere a conducerii organizației teritoriale. Irina Gutnic a fost aleasă în funcția de președinte al Organizației Teritoriale a municipiului Chișinău, obținând unanimitate de voturi. Secretar al Organizației a fost aleasă Olga Grigorițchi. Sinilga Școlnic, Diana Guba, Vasile Moroi, Vlad Hîncu, Mihail Furculiță și Mihai Onofrei au fost aleși în funcțiile de vicepreședinți ai organizației. La fel, au fost aleși și membrii consiliului Organizației Teritoriale Chișinău.
În discursul său, Ion Ceban, președintele Mișcării Alternativa Națională, a subliniat importanța muncii în echipă și a viziunii pe termen lung: „Este o zi foarte importantă pentru noi toți. Suntem tot mai mulți și ceea ce ne unește este că, împreună, am reușit să arătăm rezultate pe care le așteptau, de ani de zile, locuitorii din Chișinău și suburbii”.
Pentru Chișinău există politici și proiecte care necesită o abordare profesională la nivel central, spre exemplu:
– Centura Chișinău, proiect care poate fi implementat dacă va exista susținere în Parlament și Guvern.
– Poliția locală, despre necesitatea acestei structuri în Chișinău, așa cum este în toate capitalele lumii, pentru siguranța locuitorilor.
– Proiectul parcărilor, care ține nemijlocit de autoritatea centrală, pentru a fi deplin funcțional la Chișinău și în toată țara.
– Impozitele pe venit ale persoanelor juridice, de care este lipsit Chișinăul, și, dacă ar rămâne anumite procente în Chișinău, ar da posibilitatea să accelerăm realizarea proiectelor.
– Fondul rutier, la care ar trebui să se acorde mai multă atenție, deoarece toți șoferii – și noi, în Chișinău, avem circa 500.000 de mașini care zilnic traversează orașul – se confruntă cu dificultăți. Toate impozitele se duc în bugetul de stat, iar șoferii așteaptă drumuri de la primărie. Din fondul rutier, dacă s-ar acorda o sumă mai mare, am reuși împreună să realizăm mult mai multe drumuri.
– Reguli clare, debirocratizarea și luarea presiunii de pe mediul de afaceri, care, în mare parte, activează în capitală. Și multe alte proiecte de legi sau decizii care ar veni să soluționeze problemele cronice ale Chișinăului, care nu țin doar de APL.
„Vrem ca întreaga țară să se dezvolte, ca oamenii noștri să vrea să rămână acasă, copiii să meargă la grădinițe și școli moderne, să meargă pe drumuri de calitate, să fie lumină, apă și canalizare, să nu găsim străzile pustii.
Am început lucrul la Programul de Țară pe 18 capitole, subiecte cheie care vor sta la baza dezvoltării țării. Fiecare capitol va fi elaborat, discutat și consultat cu experții în domeniu din toată țara, cei care cunosc cel mai bine cu ce soluții trebuie să venim pentru ca țara noastră să se dezvolte și să prospere. Nu avem dreptul să mai dăm greș, de altfel, nu ne vor ierta copiii noștri.
Echipa noastră muncește și vom continua să o facem pentru toți cetățenii, pentru a consolida societatea, iar viitorul Republicii Moldova depinde de alegerea pe care o vom face împreună la următoarele alegeri parlamentare”, spune Ion Ceban.
Irina Gutnic, președintele Organizației Teritoriale a municipiului Chișinău, a declarat: „Sunt mândră de echipa noastră, de modul în care am reușit să creștem și să consolidăm structurile MAN în Chișinău. Rezultatul muncii noastre în Chișinău se datorează faptului că am ascultat oamenii și împreună am reușit să aducem schimbarea. Ne angajăm să lucrăm continuu pentru dezvoltarea capitalei și a întregii țări”.
În context, liderul MAN a specificat: „Suntem vocea oamenilor care au fost prea mult timp ignorați și ne propunem să construim o țară în care toți să se simtă valorizați”.
Suntem o echipă puternică, unită și profesionistă, pregătită să aducă schimbări reale în viața cetățenilor din întreaga țară.
Alegerile parlamentare care urmează vor fi definitorii, deoarece deciziile importante și legile se stabilesc în parlament, locul unde se investește guvernul și unde există pârghiile necesare pentru dezvoltarea Republicii Moldova. În parlament trebuie să fie oameni competenți, capabili să dezvolte țara. Vă invit să formăm o echipă comună și să lucrăm aici, acasă”.
Partidul MAN a creat Organizații în toate sectoarele capitalei, dar și Organizații Teritoriale la Șoldănești, Drochia, Glodeni, Basarabeasca, UTAG, Dubăsari, Călărași, Bălți, iar astăzi la Nisporeni. De asemenea, au fost create organizațiile: Femeile MAN, Profesională a Juriștilor MAN și Tinerilor MAN.