O delegație formată din reprezentanți ai Consiliilor raionale Cimișlia, Ștefan Vodă, Căușeni, Taraclia și ai Incubatoarelor de afaceri din Regiunea de dezvoltare Sud a Republicii Moldova efectuează o vizită de studiu în capitala Estoniei, orașul Tallin, informează Provincial.
Potrivit Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Sud, scopul vizitei este de a cunoaște bunele practici europene privind furnizarea de servicii de suport antreprenorial, schimbarea actualului model de interacțiune între actorii cheie și preluarea noilor tehnici de comunicare cu antreprenorii.
În cadrul vizitei, delegația din Republica Moldova a avut întâlniri cu reprezentanți ai Agențiilor de Dezvoltare din Estonia, a Incubatoarelor de Afaceri, Agenției de Investiții, Ministerului Economiei și Comunicațiilor, Parcului Tehnologicetc.
Vizita este realizată în cadrul Proiectului „Poarta de Sud a Moldovei deschisă pentru Promovarea Afacerilor și Investițiilor”, implementat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) în parteneriat cu Consiliul raional Cimișlia și Agenția de Dezvoltare Regională Sud și finanțat de Uniunea Europeană în cadrul Inițiativei Primarii pentru Creșterea Economică.
Dina Roșca