La Direcția Teritorială pentru Siguranța Alimentelor (DTSA) Orhei s-a desfășurat un seminar cu genericul „Implementarea legii nr.279 din 15.12.2017 cu privire la informarea consumatorului privind produsele alimentare”, informează Provincial.
Scopul instruirii a fost de a informa inspectorii din domeniu referitor la etichetarea produselor alimentare pentru asigurarea unui înalt nivel de protecţie a consumatorilor, luând în considerare diferenţele de percepţie şi nevoia de informaţii ale acestora, asigurând în acelaşi timp buna funcţionare a pieţii.
La instruire au participat inspectorii din domeniul controlului siguranței alimentelor din raioanele: Orhei, Rezina, Șoldănești, Telenești, Criuleni, Dubăsari, Călărași și Strășeni.
Pe parcursul unei săptămâni, Direcția unități de comerț alimentație publică și protecția consumatorilor a Agenției va organiza seminare zonale de instruire la aceeași temă la Chișinău, Bălți și Comrat.
Dina Roșca