În urma intemperiilor înregistrate în sudul ţării, în după amiaza zilei de ieri, angajaţii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au fost solicitaţi să intervină în peste 30 situaţii de risc, informează Provincial.
Salvatorii au intervenit pentru a efectua lucrările de defrişare a mai multor copaci căzuţi în urma intensificărilor vântului în localităţile afectate din raioanele Basarabeasca, Cahul, Căuşeni, Ştefan-Vodă, Cimişlia, Taraclia, dar şi UTA Găgăuzia.
În urma prăbuşirii a mai multor copaci au fost deteriorate parţial firele electrice şi de telecomunicaţii în raionul Basarabeasca. Potrivit IGSU, pompierii au înlăturat trei copaci, unul fiind căzut pe o conductă de gaz din localitatea Iserlia a raionului Basarabeasca.
Astfel de intervenţie a avut loc şi în municipiul Comrat din UTA Găgăuzia, aici 4 copaci au blocat teritoriul spitalului raional.
Iar în satul Ciucur –Mingir a raionului Cimişlia, pompierii au defrişat un arbore care a blocat parţial traseul M3. Conform informaţiilor operative, acoperişurile a mai multor clădiri şi case de locuit au fost deteriorate în toate regiunile afectate de ploi.
În municipiul Comrat UTA Găgăuzia au fost afectate acoperişurile a două blocuri locative, dar şi patru case de locuit. Acoperişurile a peste 30 de case de locuit, dar şi a unei tabere de copii au fost afectate în urma precipitaţiilor şi în localitatea Chirsova.
Suplimentar se raportează că, 10 foi de ardezie au fost smulse de pe acoperişul Liceului din oraşul Basarabeasca, dar şi peste 120 foi de ardezie de pe acoperişul liceului şi casei de cultură din localitatea Sadaclia aceluiaşi raion.
Totodată, din cauza vântului puternic, acoperişul Căminului cultural din satul Săiţi raionul Căuşeni a fost deteriorat, fiind smulse 50 foi de ardezie, iar în localitatea Tocuz acoperişul din ţiglă metalică de circa 200 m2 a unei grădinițe de copii a fost deteriorat parţial.
Mai mult, în urma condiţiilor meteorologice nefavorabile în satul Berzoaia a raionului Ştefan Vodă au fost deteriorate 20 de foi de ardezie de pe acoperişul, dar şi parţial tavanul unei case de locuit, după ce o antenă de telecomunicaţii a căzut peste locuinţa.
Potrivit datelor operative colectate de subdiviziunile teritoriale IGSU la data de 4 iulie către ora 10:30, în partea de sud a republicii rămân deconectate de la energia electrică 49 localităţi din 5 raioane.
Dina Roșca