În fața Pinacotecii „Antioh Cantemir” din Bălți, recent, a avut loc inaugurarea Expoziției lucrărilor de pictură și artă decorativă îndeplinite de copiii și educatorii lor din toate instituțiile de educație timpurie și din școlile municipiu, informează PROVINCIAL.
La inaugurare au fost prezentate 270 de lucrări ale copiilor. La confecționarea jucăriilor de anul nou, sanie, brădulețe și a decorațiunilor de brad au fost folosite mai multe tehnici ca: desen (tablouri în creion), pictură (tablouri pictate în acuarelă, ulei, guașă), confecționarea brădulețelor din diferite materiale (fibre vegetale (pănușă, scoarța copacului), boabe de cafea, bomboane, macaroane, sâmburi de caise, lingurițe și furculițe din plastic, stofă, hîrtie, carton, ațe, pene de pasăre, buturugă etc.).
Expoziția va fi deschisă zilnic până la 30 decembrie 2019.
Doina Munteanu