
În cadrul Programului „Satul European”, ediția I, în satul Miclești a fost construită o rețea magistrală de canalizare și o stație de epurare a apelor uzate. Acum, 250 de gospodării casnice, adică aproximativ 750 de persoane, precum și cele mai importante instituții comunitare, cum ar fi grădinița (cu 60 de copii), gimnaziul (cu 110 elevi), primăria și biblioteca publică, vor beneficia de servicii de canalizare.
Potrivit ONDRL, proiectul a fost aprobat pentru finanțare în urma Apelului Competitiv din cadrul Programului „Satul European”, ediția 2022. Acesta a inclus construcția a 5,2 km de rețele de canalizare gravitaționale și o stație de epurare. Lucrările de construcție au început în luna ianuarie 2023 și s-au finalizat în luna mai 2024.
Primarul localității, Iurie Buga, susține că acest proiect este esențial pentru reducerea riscurilor igienico-sanitare și pentru oferirea de servicii publice de calitate locuitorilor din comuna Miclești, servicii de care aceștia nu au mai beneficiat până acum.
„Ne dorim să avem un sat curat, amenajat, un sat cu adevărat european, astfel încât locuitorii noștri să beneficieze de aceleași condiții ca cei din oraș. Îmbunătățind calitatea vieții din comună, sperăm ca cetățenii noștri plecați, inclusiv cei din diaspora, să revină cu traiul la baștină, dar și să atragem investitori străini la Miclești. Pentru a asigura cu servicii centralizate de canalizare întreaga localitate, cu cei aproximativ 1500 de locuitori, am depus un alt proiect pentru etapa a doua a Programului „Satul European”, astfel încât să reușim să creăm condiții corespunzătoare pentru toți locuitorii satului.
Aici vreau să remarc contribuția semnificativă a Executivului și nemijlocit a Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și a Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală, sprijinul cărora ajută satele țării să realizeze proiecte de dezvoltare locală necesare și mult așteptate de oamenii de la sat”, a mai adăugat primarul.
Pentru realizarea proiectului, Guvernul Republicii Moldova a oferit suma de 6.961.958 de lei, resursele financiare fiind alocate din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală.