Astăzi, 25 aprilie 2024 în cadrul Liceului Teoretic „Academician Constantin Sibirschi” din municipiul Chișinău s-a desfășurat un exercițiu de evacuare în caz de incendiu.
În cadrul aplicațiilor practice peste 800 de elevi, dar și circa 100 de cadre didactice au fost implicați în acțiuni de exersare a comportamentului corect în cazul producerii unui incendiu sau cutremur de pământ. Conform scenariului, în urma alarmei care s-a efectuat ca urmare a izbucnirii unui incendiu, au fost simulate situații de reacționare și evacuare în siguranță a elevilor, profesorilor și personalului instituției. Totodată, au fost simulate acțiuni de verificare și cercetare a claselor și încăperilor liceului, în vederea identificării eventualelor persoane care nu s-au putut evacua. Mai mult, în urma cercetărilor efectuate, au fost depistate persoane rănite, astfel au fost improvizate acțiuni de evacuare în siguranță a sinistraților.
De asemenea, elevii au fost implicați în acțiuni de lichidare a focarelor de ardere prin mânuirea stingătoarelor și altor mijloace de primă intervenție în cazul izbucnirii unui incendiu
Exercițiul a avut drept scop pregătirea elevilor și cadrelor didactice în vederea reacționării corecte și evacuării în siguranță din clădiri cu aglomerări în cazul unei situații excepționale.
În vederea creșterii nivelului de pregătire al elevilor și corpului didactic de a reacționa corect într-o situație de urgență, astfel de instruiri și exerciții se desfășoară sistematic în instituțiile de învățământ din toată țara. În perioada 16 – 24 aprilie 2024 au fost desfășurate exerciții de evacuare a persoanelor în 131 instituții de învățământ, unde au fost instruiți 45561 de elevi, 3377 cadre didactice, dar și 1105 angajați auxiliari.
Menționăm, că aceste exerciții sunt de o importanță majoră, pentru o bună pregătire a elevilor și profesorilor de a reacționa corect într-o situație de risc. Importanța acestora a fost demonstrată recent, când din cadrul liceului teoretic Liviu Deleanu din municipiul Chișinău, au fost evacuați de două ori peste 1900 de elevi, ca urmare a izbucnirii celor două incendii. Astfel, datorită aplicațiilor desfășurate anterior, elevii dar și personalul didactic au demonstrat abilități bune de pregătire și reacționare în cazul situațiilor excepționale produse.