Accidentul nuclear de la Cernobîl, care a avut loc în anul 1986, se numără printre cele mai mari dezastre produse de om. La lichidarea urmărilor avariei au participat peste trei mii de conaţionalii de-ai noştri. Membrii Asociației participanților la lichidarea accidentului de la Cernobîl din Ialoveni, președinte Alexandru Motîngă, și reprezentanții APL, instituțiilor și organizațiilor din teritoriu, au comemorat acest tragic eveniment și au depus flori la monumentul din complexul memorial.
În discursul său, Sergiu ARMAȘU, primarul orașului Ialoveni, a menționat că în actualele condiții politice și războiul din țara vecină, este foarte important să fie păstrată sicuritatea nucleară de care depinde viața și sănătatea oamenilor.
În semn de recunoștință, el a înmânat diplome participanților la lichiarea avariei de la Cernăbîl, persoane care au tot spriginul din partea administrației publice locale.