Astăzi, 6 septembrie, în cadrul IMSP Spitalul Raional Criuleni a fost inaugurată Subdiviziunea sterilizare centralizată. Proiectul, în valoare de circa 400.000 de euro, include echipament modern pentru spălare cu ultrasunet, mașină de spălat instrumente, echipament pentru ambalare, sterilizator și dulapuri pentru transportarea și stocarea instrumentelor sterile. De asemenea, a fost instalată o stație suplimentară de purificare a apei, pentru a asigura funcționarea de lungă durată a echipamentelor.
Subdiviziunea va asigura cu instrumente și materiale sterile toate secțiile din instituția medicală: chirurgie, obstetrică-ginecologie, anestezie și terapie intensivă, internare și consultativă și blocul operator.
Departamentul este planificat, amplasat și construit pentru a reduce riscul de transmitere al infecțiilor asociate procesului de tratament, contribuind astfel la creșterea calității serviciilor medicale.
La eveniment au participat: secretarul general al Ministerului Sănătății, Lilia Gantea, președinții Asociației de Susținere a Spitalului Raional Criuleni din Elveția – Beat Wicky, Karlheinz Leemann și Beat Reber, deputatul în Parlamentul Republicii Moldova Adrian Belîi, reprezentanți ai consiliului raional, angajați ai instituției medicale, presa locală etc.
Proiectul a fost realizat cu ajutorul financiar al Societății de Susținere a Spitalului Raional Criuleni din Elveția, organizație care a contribuit la implementarea mai multor proiecte în cadrul Spitalului Raional Criuleni.