Institutul de Cercetări a Culturilor de Câmp „Selecția” din Bălți a fost vizitat vineri 15 iulie curent, de ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare Vladimir Bolea. Însoțit de directorul Institutului dr. hab. Boris Boincean și de cercetătorii de ramură, ministrul a mers pe câmpurile experimentale pentru culturile de grâu și porumb, pentru a se informa despre rezultatele obținute la culturile cerealiere, în condițiile de secetă ale anului curent.
Boris Boincean a menționat că sistemul semincer autohton are potențial de dezvoltare, însă sunt necesare investiții pentru componenta inovare. Totodată, a declarat că materialul semincer din țara noastră este mult mai rezistent decât cel produs în străinătate, întrucât a fost adaptat la condițiile de secetă.
Ulterior, în scopul examinării potențialului de obținere a noilor performanțe, ministrul a mers la atelierele și depozitele Institutului. În contextul eficientizării activităţilor de cercetare ştiinţifică, părțile au discutat necesitatea extinderii şi modernizării bazei tehnico-materiale.
Menționăm că, în contextul asigurării cu material semincer autohton calitativ, pentru prima dată, în anul 2022, este favorizat accesul la subvenții pentru instituțiile de cercetare și inovare și pnetru cele de învățământ cu profil agricol.