La Glodeni a fost inaugurat, astăzi, un bloc locativ cu 30 de apartamente sociale destinate tinerilor specialiști angajați în sectorul bugetar, familiilor cu venituri mici, familiilor cu mulți copii, inclusiv persoanelor cu nevoi special, informează PROVINCIAL.
Beneficiarii și-au primit cheile de la apartamente, în cadrul unui eveniment public la care au participat și Secretarul de Stat, Tatiana Nistorica.
„Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) susține și promovează acest proiect pentru că reprezintă o oportunitate pentru persoanele care în prezent nu își permit achiziționarea unei locuințe, dar este un ajutor important și pentru administrația publică locală în asigurarea cu locuințe a familiilor cu venituri mici. MADRM consideră necesară continuarea implementării proiectului de construcție a locuințelor sociale, iar împreună cu Unitatea de implementarea a fost pregătit un concept al noului Proiect. Sunt deja 15 primării care își doresc să participe repetat în proiect”, a declarat Nistorica.
În Republica Moldova locuințele sociale sunt construite cu suportul Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei, care oferă țării noastre un împrumut total de circa 13, 4 mln euro, pe o perioada de până la 20 ani de la data debursării, inclusiv 5 ani perioada de grație.
În ultimii șase ani, în Republica Moldova, în cadrul proiectului, au fost finalizate și repartizate beneficiarilor 556 locuințe sociale, în 12 raioane: Călărași (40); Sângerei (35); Briceni (25); Hâncești (56); Soroca (72); Ialoveni (31); Nisporeni (93); Leova (92); Fălești (40); Cantemir (10); Glodeni (30); Cahul (32). Urmează alte 121 de locuințe sociale să fie finalizate, în raioanele Cimișlia și Rezina.
Doina Munteanu