Sâmbătă, în scuarul Primăriei Giurgiulești din raionul Cahul, a fost organizat un eveniment public pentru a marca Ziua Dunării, informează Provincial.
Un program de activități informative și culturale, expoziții în aer liber au avut scopul de a prezinta proiectele finanțate din programe internaționale destinate macroregiunii Dunării, dar și de a spori atenția opiniei publice asupra necesității protejării bazinului acestui fluviu şi de a reliefa îndatoririle şi responsabilitățile în vederea prevenirii poluării apelor cu substanțe periculoase mediului şi sănătății populației.
Evenimentul a fost organizat de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, primăria satului Giurgiulești, compania Danube Logistics și proiectul Inițiativa pentru Apă a Uniunii Europene (EUWI+).
La sărbătoarea consacrată Zilei Dunării au participat Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Georgeta Mincu împreună cu Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko, reprezentanți ai Agenției ”Apele Moldovei”, Agenției de Mediu, Inspectoratului pentru Protecția a Mediului, autorităților publice locale, societății civile și populația locală.
Ziua Dunării este marcată anual pe 29 iunie, începând cu anul 2004, când statele situate în Bazinul Dunării (Austria, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Germania, Ungaria, Republica Moldova, România, Republica Slovacă, Slovenia şi Ucraina), precum şi Comisia Europeană, au semnat la Sofia (Bulgaria), Convenţia privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea. Republica Moldova a ratificat Convenţia prin Hotărîrea Parlamentului Nr. 323 din 17.03.1999.
Astfel, 19 țări din Bazinul Hidrografic al fluviului Dunării sărbătoresc Ziua Dunării, cu scopul de a atrage atenția opiniei publice și a factorilor de decizie privitor la importanța râului Dunărea pentru dezvoltarea social-economică a macro-regiunii și necesitatea protecției fluviului.
Dina Roșca