La data de 01.06.2022, ora 12:00, la lacul Comsomolist, în conformitate cu planul de pregătire la protecția civilă al or. Fălești pentru anul 2022, al Ordinului nr.10 al președintelui Comisiei Situații Excepționale a or.Fălești din 30.05.2022, s-au desfășurat antrenamente la protecția civilă ,,Cu privire la salvarea populației în timpul scăldatului în perioada sezonului estival 2022”.
Astfel, administrația publică locală din or.Fălești, în urma necesităților apărute a decis în anul 2021, achiziționarea și transmiterea către Î.M. ,,DPGCL” Fălești, a unei bărci cu motor și echipament modern de protecție pentru salvamari, în sumă de 72.136,00 lei. Acest fapt a servit ca un impuls în organizarea și desfășurarea antrenamentelor practice cu angajații Stației de Salvare Fălești.
Evenimentul respectiv a fost organizat de către Î.M ,,DPGCL” Fălești în colaborare cu Secția Situații Excepționale Fălești, a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, a IMSP Spitalul raional și a Centrului de Sănătate Publică Fălești.
La desfășurarea antrenamentelor în cauză au fost implicate următoarele formațiuni a protecției civile: Postul Stației de Salvare și Postul Sanitar al Î.M ,,DPGCL” , salvatorii și pompierii din cadrul Secția Situații Excepționale și personalul medical al spitalului și centrului de sănătate din localitate.
Cu acest prilej, la manifestare a fost prezentă conducerea orașului și a raionului Fălești: primarul orașului – dl. Severin Alexandr, președintele raionului – dl. Fîntînă Sergiu, Șef Secția Situații Excepționale – Antoci Lilia, Specialist Secția Administrație Publică – Rudîc Fiodor, Șeful poliției orășenești – Ilinițchi Ghenadie, care au menționat importanța desfășurării antrenamentelor practice la protecția civilă, pentru evitarea apariției unor eventuale situații excepționale tragice.
În această ordine de idei, evidențiem faptul că în acest proces au fost implicați elevii claselor V-IX din cadrul instituțiilor de învățământ din oraș, care au fost instruiți și familiarizați cu regulile generale de comportament în timpul scăldatului și a echipamentului care este utilizat pentru salvarea populației. Pentru însușirea practică a materialului informativ au fost înscenate 3 cazuri de înec, cu acțiunile necesare care trebuie întreprinse în situațiile de acest tip.
La final dl. Severin Alexandr, a mulțumit tuturor celor prezenți și celor implicați la desfășurarea antrenamentelor practice la protecția civilă, la Stația de Salvare Fălești, manifestând speranța că exercițiile practice efectuate, vor spori capacitatea de intervenție a salvamarilor noștri în caz de apariție a unor situații de urgență, iar tinerii prezenți vor însuși și vor transmite semenilor săi mesajul recepționat privind regulile generale de comportament în timpul scăldatului. După încheierea evenimentului organizat toți tinerii au avut parte de surprize dulci din partea primăriei or. Fălești.