Municipiul Edineț a găzduit, în perioada 24-25 octombrie 2024, Forumul de afaceri „Soluții pentru Orașe inteligente”, un eveniment inedit desfășurat în cadrul proiectului „Edineț – oraș cu perspectivă de viitor”. Acest eveniment a încununat rezultatele remarcabile, înregistrate în cadrul proiectului „Edineț – oraș cu perspectivă de viitor”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Primăria mun. Edineț, în parteneriat cu primăria municipiului Alba Iulia, România. Forumul a oferit o platformă de schimb de experiență și bune practici în domeniul orașelor inteligente, vizând îmbunătățirea calității vieții cetățenilor prin utilizarea tehnologiilor avansate și sustenabile.
Potrivit unui comunicat, forumul a debutat prin lansarea serviciului municipal de închiriere a bicicletelor, o inițiativă destinată să integreze transportul ecologic în sistemul de mobilitate urbană din Edineț, realizată cu suportul financiar al Uniunii Europene. Pentru aceasta, a fost construită o pistă de biciclete cu o lungime de circa 800 m care unește 2 artere rutiere a orașului, au fost procurate 20 biciclete electrice ce vor fi utilizate în sistem sharing și au fost construite și echipate 3 parcări noi pentru biciclete. Acest serviciu, realizat în cadrul proiectului UE „Edineț – oraș cu perspectivă de viitor” va fi gestionat de întreprinderea municipală „Transport Public Edineț” în parteneriat cu un operator privat din Chișinău.
De asemenea, expoziția „Soluții pentru Orașe inteligente” a adus în atenția participanților cele mai noi tehnologii și servicii disponibile pentru orașele mici și medii din Republica Moldova, susținând transformarea digitală și sustenabilă a acestora. La expoziție au participat circa 20 de furnizori de servicii smart din Republica Moldova și România, inclusiv cei care au implementat deja multe din aceste soluții în municipiul Edineț. Pentru crearea acestui serviciu, au fost investite fonduri europene în sumă de cca 150.000 de euro din care 50.000 de euro pentru procurarea unităților de mobilitate.
„Uniunea Europeană este despre și pentru oameni. Or acest lucru este ferm demonstrat prin creșterea semnificativă a nivelului de viață al oamenilor în toate țările membre, după aderarea acestora la Uniunea Europeană. Despre și pentru oameni este și asistența Uniunii Europene în Republica Moldova, iar progresul municipiului Edineț, grație suportului oferit de UE, este evident”, a declarat Jānis Mažeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.
„Proiectul „Edineț-oraș cu perspectivă de viitor” continuă să crească nivelul condițiilor de trai ale locuitorilor orașului atât prin serviciile publice noi create sau îmbunătățite, cât și prin impactul acestora asupra mediului economic, social și ecologic al orașului. Efectul inițiativelor de dezvoltare inteligentă a orașelor este deja simțit de locuitorii mai multor orașe din Republica Moldova și este foarte important ca aceste inițiative să continue prin extinderea parteneriatului cu mai multe orașe din Republica Moldova pentru a uni eforturile și expertiza acumulată în asigurarea sinergiei într-un proces de dezvoltare sustenabilă a localităților din Republica Moldova.”, a declarat Constantin Cojocaru, Primarul municipiului Edineț.
În cadrul Forumului, participanții au aflat din prima sursă despre rezultatele proiectului UE „Edineț – oraș cu perspectivă de viitor” și au putut să evalueze la fața locului impactul acestora asupra calității vieții locuitorilor municipiului. În decembrie 2023, în cadrul proiectului au fost inaugurate o serie de alte servicii publice modernizate și digitalizate, inclusiv sistemul de transport public sustenabil, iluminare stradală inteligentă, investiții în sistemul de învățământ, 5 proiecte de impact în cartiere rezidențiale, securitate publică și guvernare locală din localitate și altele.
Mai mult, la finalul anului curent este planificată inaugurarea „Insulei de vis” din parcul „Vasile Alecsandri” din mun. Edineț. Insula va fi complet modernizată cu suportul financiar al Uniunii Europene și va include zone pentru plimbare, recreere, sport, expoziții, teren de joacă, cinematograf, amfiteatru, debarcader și altele.
Forumul „Soluții pentru Orașe inteligente” a reunit circa 100 participanți: experți naționali și internaționali din domeniul urbanismului, companii din Republica Moldova și România, precum și profesioniști specializați în soluții inovatoare pentru dezvoltarea orașelor inteligente. Printre participanți s-au numărat reprezentanți ai Comisiei Europene, oficiali guvernamentali din Republica Moldova, primari din peste 50 de localități din Republica Moldova, care au discutat soluții inovatoare în transportul public, iluminat inteligent, gestionarea apei, educației, guvernării locale și a cartierelor rezidențiale urbane.
Scopul proiectului „Edineț – oraș cu perspectivă de viitor”, care este în proces de implementare în perioada 1 martie 2021 – 28 februarie 2025, este de a îmbunătăți calitatea dezvoltării urbane, serviciile publice și, în general, condițiile de trai ale cetățenilor din mun. Edineț prin aplicarea soluțiilor inteligente în mai multe domenii de dezvoltare urbană: guvernare locală, servicii publice, cartiere de locuit, afaceri și educație.
Bugetul proiectului este de 4.358.886 euro, dintre care 4.140.186 euro este grant din partea Uniunii Europene prin programul „Autorități Locale: Parteneriate pentru orașe durabile 2020” și 218.700 euro contribuția partenerilor de implementare.
Proiectul a demarat prin elaborarea Planului Urbanistic General. Acesta prevede planul de dezvoltare teritorială a orașului pentru următorii 15 ani.