La 20 ianuarie 2023, în incinta Consiliului Raional Cahul, s-a desfășurat Conferința de lansare a proiectului ”Creșterea competitivității turistice în zona Clusterului turistic VIA Cahul”, la care au participat vicepreședinele raionului, Tatiana Seredenco, managerul Clusterului turistic VIA Cahul, Silvia Știrbeț, membrii Clusterului turistic, reprezentanți ai businessului, autorităților publice locale, instituții de cercetare-dezvoltare-inovare, instituții catalizatoare, alte persoane interesate.
În cadrul evenimentului s-a discutat despre implicarea agenților economici în implementarea intervențiilor și etapele acțiunii de realizare a acestui proiect.
Silvia Știrbeț, a menționat că în ultimii ani, în cadrul programului EU4Moldova: regiuni-cheie, regiunea Cahul a beneficiat de mai multe intervenții pentru susținerea dezvoltării economice a regiunii, inclusiv și pe segmentul de dezvoltare a turismului. Totodată, a menționat faptul că un partener foarte important în implementarea acestui proiect este Consiliul Raional Cahul în calitate de membru al Clusterului turistic VIA Cahul.