Congresul Național al Rețelei pentru Dezvoltare Rurală Locală (RNDRL), desfășurat la data de 24 iunie 2024, a marcat un moment important de reflecție și de planificare strategică pentru viitorul dezvoltării rurale prin prisma abordării LEADER. Evenimentul a reunit peste 180 de reprezentanți ai celor 51 de Grupuri de Acțiune Locală (GAL-uri) și partenerii cheie, inclusiv Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, USAID Moldova, PolishAid și Solidarity Fund PL în Moldova.
În cadrul congresului s-a discutat despre succesul implementării abordării LEADER ca instrument pentru combaterea problemelor complexe cu care se confruntă zonele rurale ale țării: depopularea, sărăcia și lipsa condițiilor adecvate de trai și de muncă. Totodată, s-a subliniat necesitatea consolidării și sustenabilității acestui instrument pentru dezvoltarea rurală a Republicii Moldova.
Vicepremierul Vladimir Bolea a exprimat angajamentul ministerului pentru extinderea și optimizarea programului LEADER pentru dezvoltarea rurală. Oficialul a mai subliniat că fondurile alocate în prezent, care reprezintă 5% din bugetul național pentru dezvoltare rurală, se dovedesc insuficiente pentru a acoperi toate necesitățile proiectelor inițiate de Grupurile de Acțiune Locală (GAL-uri). „Este primul an, în 2024, când această sumă prevăzută în lege nu este suficientă pentru a acoperi necesitățile la toate proiectele, ceea ce înseamnă că am crescut ca număr și avem necesități mai mari”, a afirmat vicepremierul.
Vicepremierul a exprimat optimismul față de dezvoltarea continuă a GAL-urilor, care acum acoperă aproximativ 50% din populația și administrațiile locale din Moldova.
„Nu ne așteptăm să apară peste noapte fabrici sau industrii masive, ci vom pune accentul pe dezvoltarea microproducătorilor agricoli și fermelor de familie, care vor beneficia de un sistem de impozitare favorabil pentru a stimula dezvoltarea afacerilor de familie. Aceștia vor beneficia de un sistem de impozitare favorabil, cu scopul de a stimula dezvoltarea afacerilor de familie. În satele noastre, unde din păcate baza economică este slabă, trebuie să punem la fundament micile afaceri, care lipsesc sau sunt subdezvoltate. Vom modifica legislația pentru a sprijini crearea și dezvoltarea acestor întreprinderi, deoarece succesul lor depinde de politica fiscală și de suportul oferit de administrațiile locale”, a menționat vicepremierul.
Menționăm că primul apel al Programului LEADER (2022-2023) a demonstrat capacitatea GAL-urilor de a gestiona eficient resursele financiare, contribuind la dezvoltarea sustenabilă a zonelor rurale. Până în iunie 2024, 891 de proiecte au fost implementate, fiind incluse inițiative ale autorităților publice locale, agenților economici și sectorului civic.