La Chișinău s-a desfășurat Adunarea Generală a Asociației Fermierilor Producători de Lapte. Aici, mediul de afaceri, autoritățile statului și membrii comunității academice au discutat ideile și strategiile de dezvoltare a sectorului.
Prezent la eveniment, vicepremierul Vladimir Bolea a menționat necesitatea inovării și adaptării practicilor agricole și zootehnice pentru a îmbunătăți producția și eficiența în ferme.
„Pentru a fi un fermier de succes, în special în domeniul creșterii animalelor, este necesară o formă de spirit diferită. O strategie exclusiv economică nu este suficientă. Este nevoie de o legătură spirituală cu animalele și pământul. Noi vom continua să diversificăm sprijinul financiar și consultativ pentru fermieri. Este esențial să acordăm atenție micilor detalii, iar pentru sunt necesare colaborarea și dialogul deschis. Doar așa putem identifica și implementa strategii eficiente pentru a asigura dezvoltarea durabilă a zootehniei în țara noastră. Doresc să evidențiez progresul înregistrat în sectorul de creștere a vacilor de lapte. Comparând datele din 2021, când era înregistrat un total de 5100 de vaci în ferme, cu cele mai recente cifre din 2024, care indică un număr de 14500 de vaci, este clar că suntem pe un drum ascendent. Scopul nostru este ca prin proiectul AGGRI și mecanismele de subvenționare să continuăm această traiectorie și să majorăm și mai mult cifrele în anii următori. Trebuie să fim conștienți că succesul necesită un angajament constant, iar rezultatele obținute până în prezent confirmă că abordarea noastră este corectă”, a menționat Vladimir Bolea.
Amintim că, suplimentar subvențiilor oferite din bugetul de stat, fermele de vaci acces și la granturi oferite de Banca Mondială, începând din acest an. Astfel, fermierii își pot moderniza și extinde exploatațiile zootehnice. Valoarea sprijinului financiar oferit de pentru sectorul zootehnic este de 21 milioane de dolari SUA. Valoarea maximă a unui grant este de 1 milion de dolari SUA, însă nu mai mult de 50% din valoarea investiției eligibile. Dosarele se depun la direcțiile teritoriale ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură până la data de 17 mai 2024.
În Republica Moldova își desfășoară activitatea circa 215 ferme specializate în creșterea vacilor pentru producția de lapte.