La Bălți au demarat astăzi, lucrările de construcție a Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic din Regiunea de Dezvoltare Nord. Un proiect de dezvoltare regională cu o valoare totală de 37,54 milioane de lei, finanțat din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR).
Centrul va fi construit pe teritoriul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți (USARB) și va avea o suprafață totală de 6054 m2.
La eveniment au participat prim-ministrul Republicii Moldova, Ion Chicu; ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju; ambasadorul SUA în Republica Moldova, E.S. Dereck J. Hogan; managerul de programe Madelene Eichhorn, Ambasda Suediei în Republica Moldova; directorul de programe Chris Perkins, Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în Republica Moldova. De asemenea, la eveniment au participat specialiști ADR Nord, autorități publice locale, conducerea USARB și alte părți implicate.
În cadrul proiectului, două blocuri nefinisate de cinci nivele, unde se va afla sediului Centrului, vor fi reconstruite și renovate în conformitate cu necesitățile specifice unui asemenea centru.
Prim-ministrul Republicii Moldova, Ion Chicu, a declarat: „Experiența țărilor europene, Statelor Unite ale Americii, țărilor economic dezvoltate arată că această abordare de cooperare a eforturilor educației și economiei este cea mai de succes și sunt bucuros că astăzi avem acest eveniment, când punem bazele construcției acestui Centru de Inovare și Transfer Tehnologic în Regiunea de Dezvoltare Nord. Sunt sigur că, odată cu lansarea acestui Centru, posibilitățile sistemului educațional universitar de a oferi pieței muncii și industriei specialiști bine pregătiți vor crește enorm. Doar conștientizând la maximum acest adevăr, Guvernul Republicii Moldova vine cu această investiție enormă pentru noi, dar sunt sigur că randamentul acestei investiții va fi unul înalt. Bineînțeles, ca și în alte acțiuni de acest gen, am beneficiat și beneficiem de suportul partenerilor noștri de dezvoltare. În cazul de față, este vorba de SUA, Suedia și Marea Britanie. Mulțumesc tuturor partenerilor noștri care au contribui la acest proiect, la multe proiecte. Sunt sigur că vom colabora și mai departe”.
Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju, a spus: „MADRM susține dezvoltarea economiei și capacitățile de cercetare prin măsurile de finanțare din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională. 28,5 milioane de lei vor fi oferiți din bugetul statului pentru realizarea proiectului. Este un proiect care va aduce prosperitate în Regiunea de Dezvoltare Nord și plus valoare potențialului competitiv al regiunii. Așteptările sunt ca Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic din Bălți să atragă investiții în regiune, să contribuie la stabilirea parteneriatelor cu alte structuri similare de cercetare din țară și de peste hotare, creând noi oportunități de dezvoltare inteligentă în Republica Moldova, precum și să creeze premise pentru utilizarea noilor tehnologii în producere. Mulțumesc partenerilor de dezvoltare pentru disponibilitatea de a oferi suportul financiar necesar pentru dotarea tehnică a Centrului. Să avem o cooperare eficientă și un rezultat pe potriva așteptărilor”.
Ambasadorul SUA în RM, E.S. Dereck J. Hogan, a comunicat: „Centrul de Inovare Bălți este un exemplu excelent de colaborare dintre multipli parteneri întru beneficiul educațional și economic al Republicii Moldova. Guvernul SUA, prin intermediul USAID, alături de Suedia și UK aid, va contribui la dotarea Centrului cu peste 350 mii de dolari. Centrul de Inovare Bălți se bazează pe modelul de succes al centrelor de excelență pe lîngă Universitațile cheie din Moldova – Tekwill, Artcor, FabLab, Ziphouse, Mediacor și Clasa Viitorului – care au fost dezvoltate cu suportul Guvernului SUA, alături de partenerii noștri Guvernul Suediei și UK aid, cu investiții comune de peste 13 milioane dolari. Investiții menite să servească dezvoltarea capitalului uman în Republica Moldova”.
Directorul ADR Nord, Maria Prisacari, a susținut: „Posibilitățile de valorificare a sectorului de cercetare şi inovare în Regiunea de Dezvoltare Nord sunt mari, însă deocamdată acest sector este puțin investigat și e caracterizat printr-un grad scăzut al investițiilor. Consolidarea infrastructurii regionale de cercetare, inovare și transfer tehnologic va impulsiona şi accelera dezvoltarea regiunii noastre, va crea premise pentru atragerea investiţiilor şi dezvoltarea afacerilor în regiune. Acest demers urmează să se consolideze și mai mult odată cu implementarea proiectului de creare, în regiunea noastră, a Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic. Cercetarea, inovarea și transferul tehnologic sunt măsuri prioritare în țara noastră, reflectate atât în documentele strategice naționale, cât și în Strategia de Dezvoltare Regională Nord. Proiectul pe care îl lansăm astăzi confirmă că Guvernul Republicii Moldova susține, printr-o investiție importantă, valorificarea sectorului de cercetare şi inovare la nivel regional”.
Proiectul va fi implementat în două etape. În prima etapă vor fi efectuate lucrări de arhitectură și rezistență, construcții structuri metalice, instalații interioare de alimentare cu apă și canalizare, echipament electric de forță și iluminat interior, telecomunicații, semnalizare de incendiu etc., iar în cea de-a doua etapă sunt prevăzute lucrări de finisare a Blocului 4 și Blocului 5.
În urma implementării proiectului, sediul Centrului va fi conectat la electricitate, rețele de apă și canalizare, rețeaua Internet și alte rețele de telecomunicații. Totodată, va fi creată o structură de management a Centrului, instituită în baza unui Regulament de funcționare. Beneficiari vor circa 4500 de studenți ai Universității din Bălți care vor beneficia de laboratoare, spații de co-working și de expoziții, zone de printare 3D, robotică, microelectronică, fablab. Astfel, și companiile din domeniile fashion, IT, inginerie, creativitate și automotive din Regiunea de Dezvoltare Nord vor putea crea proiecte de colaborare și cercetare cercetare și dezvoltare tehnologică (R&D).
Proiectul este implementat în parteneriat dintre Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului cu Ministerul Economiei și Infrastructurii, Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării, Agenția de Dezvoltare Regională Nord, Proiectul de Competitivitate din Moldova, Asociaţia Națională a Companiilor din domeniul TIC, Asociația Patronală din Industria Prelucrătoare, Primăria municipiului Bălți și Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți. Parteneri strategici de dezvoltare în cadrul proiectului sunt USAID, Suedia și UK aid, finanțatori ai Proiectului de Competitivitate din Moldova, care vor susține implementarea proiectului prin dotarea cu mobilier şi echipamente a spațiilor renovate ale viitorului Centru de Inovare și Transfer Tehnologic din Regiunea de Dezvoltare Nord.
Doina Munteanu