
Ion Ceban, primarul capitalei și liderul Mișcării Alternativa Națională, a participat la masa rotundă cu tema „Către un consens politic și social larg privind reforma administrației publice locale în Republica Moldova: viziuni și soluții funcționale”, organizată de Fundația „Friedrich Ebert” și Școala de Administrare Publică a Universității de Stat din Moldova, și a spus că, prin reforma administrației publice locale, guvernarea își dorește șantajul primarilor și impunerea amalgamării „voluntare”, dar obligatorii.
„E prima discuție pe larg la o masă rotundă, cu mai mulți actori implicați, dar de la care au lipsit persoanele-cheie din conducerea PAS, care, de fapt, organizează această reformă cu mari abateri, așa cum se întâmplă cu toate reformele inițiate în domeniul social, juridic, iar acum și în educație și în APL.
În fața primarilor și a societății trebuie să vină factorii de decizie: Grosu, Buzu și Președintele Maia Sandu, care s-a expus pozitiv despre această reformă, pe când primarii și CALM vorbesc contrar despre acest proces”, a declarat el.
Ion Ceban a mai spus că primarii sunt pentru reforma administrativă, dar nu cu prețul distrugerii și lichidării localităților țării.



















