Ion Ceban, candidatul la șefia capitalei, a anunțat că în ultimii 4 ani de mandat în Consiliul Municipal Chișinău, împreună cu alte fracțiuni, au fost alocate 391 milioane lei pentru suburbii, pentru dezvoltarea infrastructurii, construcția sau reabilitarea rețelelor inginerești, reparația drumurilor, a instituțiilor școlare și preșcolare, dar și celor de salubrizare, informează PROVINCIAL.
În context, candidatul a enumerat zeci de proiecte care au fost finanțate în suburbii:
- Ciorescu – 17 milioane 700 de mii de lei au fost alocate din municipalitate. Cele mai mari investiții au fost făcute în reparația străzilor: Tineretului, Frunze, Kogălniceanu, reparația capitală a străzii Mihai Viteazul, dar și construcția sistemului de apeduct și canalizare în satul Făurești. De asemenea, sunt construite alte rețele externe de canalizare în unele localități.
- Codru – cea mai mare alocație a fost investită în construcția străzilor Sfântul Vasile, Sfântul Nicolae, Sfântul Gheorghe și Sfânta Maria. De asemenea, din resursele bugetului municipal s-au efectuat lucrările de stopare a alunecărilor de teren din strada Izvoarelor și amenajate trotuarele pe strada Schinoasa Deal.
- Colonița – 15 milioane de lei au fost alocate pentru repararea capitală a grădiniței din strada Bogdan Petriceicu Hașdeu. Totodată, au fost reparate capital străzile Ștefan Neaga, Vieru și Ștefan cel Mare. A fost construită strada Fântânilor și reparate capital străzile Hașdeu, Tohatin, Bucov, Hotin, Florilor, Trandafirilor, București, Lăutarilor și strada Unirii.
- Durlești – 42 de milioane au fost alocate. A fost construită rețeaua de apeduct și colectorul de canalizare din strada Calea Unirii și strada Rezistenței. 10 milioane de lei au fost alocate pentru reparația capitală a străzii Tudor Vladimerescu. Totodată, au fost reparate capital străzile Caucazului și Livezilor, dar au fost reconstruite și rețelele de canalizare.
- Ghidighici – a fost reparată clădirea gimnaziului nr. 59, dar și Casa de Cultură.
- Grătiești – au fost alocate 8 milioane de lei pentru iluminarea străzii Dumbravei, lucrările de reparație a străzilor Prieteniei și Sfânta Vineri din Hulboaca. De asemenea, au fost reparate acoperișurile Liceului Teoretic din Grătiești și Gimnaziului Nr.93 din Hulboaca.
- Sângera – 12 milioane pentru construcția grădiniței și 3 milioane pentru construcția sistemului de canalizare din satul Dobrogea. Din resursele municipale au fost extinse iluminatul stradal și reparat acoperișul Gimnaziului Nr.66 din Dobrogea.
- Stăuceni – mansardarea și construcția centralei termice de la Grădinița ”Sălcioara” – 7 milioane de lei. Precum și lucrări de reparație a școlii sportive, dar a fost reparată și strada Renașterii și Gheorghe Asachi.
- Tohatin – gazificarea sectorului satului nou din Tohatin, construcția rețelelor de canalizare în satul Cheltuitori și procurarea autospecialelor pentru evacuarea deșeurilor. De asemenea, au fost făcute lucrări de reparație a casei de cultură și de reconstrucție a punctului medical.
- Trușeni – prima tranșă de peste 3 milioane pentru construcția aducției de apă la Chișinău – Trușeni. Totodată, a fost construit un bloc sanitar în incinta gimnaziului Gheorghe Madan. Au fost oferite de asemenea aproximativ 6 milioane de lei pentru construirea unui bloc nou la grădinița nr.1.
- Vadul lui Vodă – Casa de cultură a fost renovată aproape integral. Pentru rețelele de reabilitare a stației de pompare au fost alocate 5 milioane de lei. De asemenea, 2,8 milioane de lei au fost alocate pentru construcția rețelelor de canalizare din satul Văduleni. Mai mult, 7 milioane de lei au fost investite în etapa a doua de reparație a străzilor.
- Vatra – A fost dat în exploatare un stadion nou. Totodată, au fost alocate 2 milioane de lei pentru reconstruirea și supraetajarea clădirii centrului de sănătate. Aproximativ 1,6 milioane de lei au fost alocate și pentru cartierul nou din localitate. De asemenea, s-au făcut lucrări de reparație a sistemului de încălzire din gimnaziul Malarciuc. Izolatorul medical și sistemul medical din grădiniță a fost reparat integral. Totodată, s-a instalat sistemul de iluminare pe Plopilor și Fântâniței.
„Băcioi, Bubuieci, Budești, Cricova, Cruzești – 18, 20, 30 de milioane de lei au fost alocate în dependență de numărul populației. Aceste proiecte sunt direct finanțe de către municipalitate. Noi le vom face publice. Unele dintre aceste proiecte sunt acum în derulare. Altele sunt la etapa de finalizare, dar trebuie să știm că banii au fost alocați de municipalitate. Este o sumă record de 391 de milioane de lei și eu îmi propun ca această sumă fie triplată în următorii patru ani”, a conchis Ion Ceban.
Candidatul a menționat că dezvoltarea municipiului Chișinău înseamnă și modernizarea suburbiilor. Ion Ceban a prezentat imagini video despre proiectele care vor fi implementate în localitățile municipiului.
Dina Roșca