Urmare a situaţiei alarmante cu care ne confruntăm cauzată de numeroasele incendieri de vegetaţie care afectează suprafeţe întinse de teren, inspectorii de mediu din Cimișlia, au efectuat razii de combatere a cazurilor de ardere a miriștilor, paielor si altor resturi vegetale.
“De către inspectori a fost depistat cetățeanul B.A, din satul Sadaclia, raionul Basarabeasca, decopertând stratul superior de sol fertil.
Pentru încălcarea legislației de mediu art.120, Cod Contravențional, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 50 u.c (2500 lei),” spune IPM.
Inspectoratul pentru Protecția Mediu atenţionează deţinătorii de teren cu orice titlu, precum şi autorităţile administraţiei publice locale asupra obligației proprietarilor şi deţinătorilor de terenuri cu titlu sau fără titlu de a nu arde şi de a preveni arderea miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase.
Totodată solicită cetățenilor să respecte cu strictețe regulile de protecție a mediului unde locuiesc, iar dacă au devenit martori a unor infracțiuni de mediu, să anunțe autoritățile locale sau să apeleze la 112, pentru ca făptașii să fie trași la răspundere.