
Peste 34.000 de elevi vor susține, în perioada 4-15 iunie, examenele naționale de absolvire a gimnaziului. Astăzi, 4 iunie are loc examenul la Istoria românilor și universală, la care participă 32.628 de elevi din toate raioanele și municipiile din țară.
Luni, 8 iunie 2026, va avea loc examenul la Matematică, la care vor participa 34.533 elevi în cadrul a 385 centre de examene.
Joi, 11 iunie 2026, elevii vor susține examenul la limba de instruire. La examenul la Limba și literatura română vor participa 26.293 de elevi, iar examenul la Limba și literatura rusă va fi organizat pentru 6.294 de elevi.
Sesiunea de examene pentru absolvenții de gimnaziu se va încheia pe data de 15 iunie cu examenul la Limba și literatura română, alolingvi, la care vor participa 7.092 elevi fiind desfășurat în 143 centre de examene.
Menționăm că în baza rezultatelor obținute la olimpiadele republicane desfășurate în acest an, absolvenții treptei gimnaziale obțin nota „10” din oficiu la disciplina de examen la care sunt premianți ai locurilor I, II sau III. Astfel, în cadrul disciplinei de examen Istoria românilor și universală, de nota „10” din oficiu vor beneficia 6 elevi; în cadrul disciplinei Matematică – 6 elevi; la disciplina Limba și literatura română (limba de instruire) – 6 elevi; la disciplina Limba și literatura rusă (limba de instruire) – 6 elevi; iar la disciplina de examen Limba și literatura română (alolingvi)– 6 elevi.
„Știu că aveți emoții. Este firesc. Emoțiile apar atunci când ne pasă cu adevărat de ceea ce facem. Dar vreau să vă amintiți un lucru important: ați ajuns până aici prin muncă, perseverență și curaj. În spatele fiecărui caiet, fiecărei teme și fiecărei ore petrecute învățând se află efortul vostru. Iar acum este momentul să aveți încredere în ceea ce știți și în voi înșivă. Republica Moldova are nevoie de tineri curajoși, onești și bine pregătiți – iar voi sunteți generația care poate schimba lucrurile în bine. Aveți idei, aveți energie și aveți potențial.”, a menționat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, în adresarea sa către absolvenții de gimnaziu.
Testele de examen vor fi verificate în perioada 4-24 iunie, în patru Centre Republicane de Evaluare din mun. Chișinău, de către cinci Comisii Republicane de Evaluare. Rezultatele vor fi afișate la data de 25 iunie în centrele de examene. Elevii pot depune cerere de examinare a contestației la centrul de examene, la data de 25 iunie. Rezultatele finale, urmare examinării contestațiilor, vor fi afișate pe 03 iulie 2026.


















