Pe 28 aprilie 2023, în incinta Palatului de Cultură din orașul Rezina, a avut loc un seminar de instruire a tinerilor arbitri și antrenori ai echipelor de fotbal din raionul Rezina.
Scopul acestui seminar este dezvoltarea și ridicarea nivelului arbitrajului în fotbal pentru Campionatul raional de fotbal, ce urmează să aibă loc în perioada lunilor mai- august.
La seminar au participat reprezentanți ai Federației Moldovenească de Fotbal – Anatol Bodean, Vladislav Cebotari, Vadim Șargarovschi, vicepreședintele raionului Valentin Rotari, persoane responsabile de domeniu din cadrul consiliului raional, antrenori și reprezentanți ai echipelor de fotbal participante la Campionatul raional de Fotbal.
În cadrul seminarului s-au pus în discuții principalele schimbări și noile reguli de joc ale fotbalului.
Anunțăm, că prima etapă a Campionatului raional de fotbal, va avea loc pe data de 14 mai 2023.